1916 – 1918, pe urmele eroilor din Costești

Naționale Știri Locale

1916 – 1918, pe urmele eroilor din Costești

Monumentul eroilor din Costești, operă a sculptorului Ion C. Dimitriu-Bârlad (1925)
Monumentul eroilor din Costești, operă a sculptorului Ion C. Dimitriu-Bârlad (1925),

Prin acest articol doresc să evoc evenimentele și faptele de vitejie ale eroilor costeșteni, morți în luptele din Primul Război Mondial, în semn de veșnică cinstire pentru sacrificiului celor căzuți pentru reîntregirea patriei. Efortul meu de investigare a arhivelor dedicate acestui subiect, a fost făcut cu speranța că istoria participării costeștenilor și a Orașului Costești la Primul Război Mondial va fi scrisă cu bună credință, întemeindu-ne pe adevărul istoric.

Prin Înaltul Decret nr. 2784 din 14 august, în noaptea de 14/15 august la ora 24:00 întreaga
armată română a fost mobilizată și pusă pe picior de război.

M.S. Regele
Ferdinand, cel mai viteaz dintre viteji, cuvânta astfel în chemarea Lui către
poporul român.
“Ostași,
V-am chemat ca să purtați steagurile voastre peste hotarele unde frații noștri vă așteaptă cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazu și Stefan cel Mare, a căror rămășițe zac în pământurile ce veți dezrobi, vă îndeamnă la biruință ca vrednici urmași ai ostașilor, care au învins la Războieni, la Călugăreni și la Plevna. Veți lupta alături de marile națiuni cu care ne-am unit.
O luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să-i îndurăm greutățile și cu ajutorul lui Dumnezeu izbânda va fi a noastră.
Arătați-vă dar vrednici de gloria străbună.
De-a lungul veacurilor, un neam întreg vă va binecuvânta și slăvi.
FERDINAND.”

România-Documentele Unirii 1918
Sursă foto: România-Documentele Unirii 1918 (Arhivele Statului din România, Editura Fundației Culturale Române

Lupta a început, pentru România, în seara zilei de 27 august 1916, când țara noastră a declarat război Austro-Ungariei. Previzibil, Germania și Bulgaria – aliatele dublei monarhii, au intrat imediat în luptă.

În urma cercetărilor mele am descoperit că, încă de la început, Eroii din Costești au participat la:

Bătălia de la Turtucaia 19-20 august (1-2 septembrie) 1916

Subunități românești pe frontul de la TurtucaiaÎn noaptea de 19-20 august (1-2 septembrie) 1916, trupele bulgaro-germane au atacat simultan pe întregul sector al frontului din zona Capului de pod Turtucaia. Inamicul a reușit să intre în cele trei sectoare de acoperire.
Comandantul român de la Turtucaia nu a avut un serviciu eficient de recunoaștere în teren, ceea ce a condus la luarea de măsuri greșite şi la erori în evaluarea atacatorilor, fapte cu implicații directe în organizarea și desfășurarea apărării. Telegrame şi telefoane ”prăpăstioase” au venit încă de la început de la comandantul cetății Turtucaia, generalul Constantin Teodorescu, ”care era cu totul sub nivelul cerinţelor, cum îl arăta chiar fizicul său”. El avea să pomenească de predare încă din ziua de 20 august/2 septembrie, deși de abia începuse atacul! În acest context, sublocotenentul Ştefan S. Nicolae s-a remarcat în luptele de la 23 august/5 septembrie. El a comandat plutonul 3 din Compania a 12-a din Regimentul 34 infanterie. S-a avântat din proprie inițiativă în luptă, preluând comanda unităților românești din sectorul în care se afla. Inamicul a fost respins cu pierderi mari şi, pentru moment, subunitățile românești au fost salvate de la nimicire. În propunerea de decorare se arăta că: „și-a impus autoritatea asupra soldaților din regimentele 74, 80, 84 şi 79, care la început nu voiau să înainteze odată cu plutonul său, și i-a dus înainte. Ajungând la 400 metri de inamic a executat cu multă energie atacul cu baioneta asupra inamicului, pe care l-a respins cu pierderi”. În noaptea de 23-24 august (5-6 septembrie) a fost liniște. Harta luptelor de la TurtucaiaRegimentul a avut răgazul să își organizeze unitățile sale pe linia a III-a de rezistenţă a capului de pod. În zorii zilei de 24 august/6 septembrie, comandantul regimentului constănțean a primit ordinul să contraatace și să respingă inamicul din fața liniei a III-a de apărare. La ora 5 dimineața, Compania 9 infanterie, voind să se așeze pe baza înaintată de plecare la atac, a fost descoperită de inamic și s-a tras asupra ei. Atacul a început pe tot frontul, adversarul este respins în unele locuri, dar din cauza bombardamentului de artilerie inamic, dobrogenii sunt nevoiți să revină la vechile poziții. La ora 8.30, inamicul pornește la atac și reușește să respingă aripa stângă a Regimentului 34 infanterie. La ora 14.00, forțele bulgaro-germane au atacat viguros pe tot frontul, susținute de un puternic foc de artilerie de toate calibrele și de un număr covârșitor de arme automate”.

Bibliografie:

BATALIA DE LA CAPUL DE POD TURTUCAIA ÎN SEPTEMBRIE 1916

Titlu: BATALIA DE LA CAPUL DE POD TURTUCAIA ÎN SEPTEMBRIE 1916
Autori: Albu Dănuț – LIGA MILITARILOR PROFESIONIȘTI
Data publicării: 7 septembrie 2016
Descriere: Arc peste timp, Eroii neamului, Istorie militară.

În aceste lupte s-a remarcat  Maior(R) Ștefan S. Nicolae din Costești, satul Stârci, atunci având gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 34 infanterie „Constanța”. vezi și articolul dedicat eroului de la Turtucaia

Maior(R) Ștefan S. Nicolae din Costeşti, satul Stârci, eroul de la Turtucaia

Maior(R) Ștefan S. Nicolae – Eroul de la Turtucaia
Maior(R) Ștefan S. Nicolae – Eroul de la Turtucaia

Pe 27 august 1916, trei armate române, au trecut la atac traversând Carpații Meridionali, după care au intrat în Transilvania.

În perioada 2/15 septembrie 1916 au avut loc Luptele de pe Olt, prin forțarea râului Olt de către trupele române, la Feldioara , în ea fiind angajate forțe române din Divizia 3 Infanterie, Divizia 6 Infanterie, Divizia 22 Infanterie română și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 71 Infanterie austro-ungară. A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în operația ofensivă în Transilvania.

În luptele purtate la Trecerea Oltului cade la datorie soldatul Ștefănescu Stan din Costești, Argeș, contigentul 1910.Eroul nu este înscris pe plăcile de marmură ale Monumentului eroilor din Costești și nici nu este marcat în Cartea Eroilor, Argeș din 1984.

3. Operația de apărare a trecătorilor (1916)

Lupta de la Mohu ( Comuna Șelimbăr, Sibiu) 19 septembrie 1916

Noaptea de 19 septembrie era plină de lună; piscurile munților poleite cu argint, mângâiau înaltul cerului. Păsări de noapte spintecau văzduhul liniștit, țipând a moarte.
Și în lumina argintie, la miezul nopții, Regimentul în coloană de marș îndreptându-se spre satul Mohu, pe care trebuia să-l atace, părea un balaur uriaș, târându-se pe drumul prăfuit.
În mintea fiecărui ostaș se depănau gânduri felurite, dar toate mergând sau spre victoria de mâine, sau spre cei de acasă.
Parcă niciodată nu fusese atâta presimțire de moarte în lungul coloanei ca acum. Țipătul păsărilor de noapte, niciodată nu tulburaseră ca acum, sufletul viteaz.
Batalionul I era în avangardă, al III-lea și Regimentul, grosul coloanei. În zorii zilei coloana se apropia de sat. Batalionul I pune mâna pe sat, unde prinde câteva patrule.
Dar, dușmanul se cuibărise pe înălțimile de la miază-noapte și apus de sat. Soarele era de o suliță pe cer. Regimentul ia formația de atac, în valuri de trăgători, înapoia dealului Galgenberg. O liniște adâncă se lăsa peste dealurile îmbrăcate de lumină. Cine se mai gândea acum aiurea decât la bârlogul dușman?
Ofițerii dădeau ordine scurte, cu glas metalic. Oamenii se așezau la locurile lor, cu aceeași repeziciune și siguranță ca pe câmpul de instrucție.
“Înainte”, și primul val sare pe creasta dealului. Dar în aceeași clipă, două rachete mari, albe, ca două globuri de foc, s-au înălțat de la inamic, și s-au lăsat drept deasupra valului de trăgători. Și abia au căzut, că de dincolo de dealul din față pe care era inamicul, a început să curgă o ploaie de obuze. Bucăți mari de pământ sar aruncate în sus cu frânturi de trupuri în
ultima zvârcolire de viață. Bucățile de schijă sfârâie și cântă pretutindeni, un cântec de moarte, alegându-și locul unde să cadă.
Și plouă, plouă mereu cu obuze, mii de obuze de toate mărimile. Pare că toată urgia vrășmașului s-a pornit asupra Regimentului.
O furie fără de margini a cuprins pe argeșeni. Ei urlă și suie pe creasta dușmană, prin ploaia de obuze. Glasul colonelului Urdăreanu s-aude îmbărbătând batalioanele.
Locotenentul Popescu Ioan (Comandantul Companiei 1.) își îndeamnă ostașii tot înainte; nici nu bagă în seamă sângele ce-i curge din mâna stângă și din umărul drept.
Plutonierul major Ghemaru Niculae, strigă mereu în nebunia luptei “Înainte flăcăi” și flăcăii nu-l fac de rușine. Dar cât-mi-ți-e de mare bucata de obuz îi frânge picioarele, și totuși în genunchi, cu ultima frântură de viață, cu pumnii strânși spre inamic, strigă mereu: “Tot înainte flăcăi”. Și flăcăii, cuprinși de nebunia luptei, aleargă înainte. Ei caută sânge, să curgă sânge dușman; cer răzbunare cei rămași în urmă fără viață. Obuzele cad acum mult în spate. Căștile inamicului răsar din pământ aliniate pe
marginea parapetului.
Nimic nu-i oprește pe argeșeni; focul omorâtor al dușmanilor adăpostiți în pământ, nu-i clatină. N-au decât un gând: “la baionetă”; acolo-i puterea românului, acolo-i viața viteazului. “înainte, înainte”, strigă toți. Valurile curg unul după altul. Ei nu mai văd nimic înaintea ochilor, împlântă baioneta, care scârțâie în coastele dușmane și dau cu patul puștii.
De data asta, nu le mai trebuie nimic decât sânge, mult sânge; atâta i-a înverșunat ploaia de fier. Inamicul fuge înspăimântat. Mitralierele noastre cosesc val după val; trupuri păgâne s-apleacă și cad pentru vecie.
A fost cruntă lupta, noroc că noaptea s-a lăsat parcă înadins de vreme. Cât sânge a curs pentru un petic de pământ. Și poate că n-a curs încă mult, atâta e de scumpă o palmă de pământ românesc!
Apoi, s-a făcut liniște, o liniște adâncă. Și-au început să curgă coloane de prizonieri, cu fețele holbate, unii aproape goi, cu mâinile în semn de rugăciune. Luna aruncă lumină aurie peste ostașii trudiți, peste dealurile din preajma satului Mohu, și peste cei treizeci de morți și o sută șaptezeci și nouă de râniți, a căror vaiete mai tulbură liniștea adâncă a nopții senine.
După lupta de la Mohu, Regimentul, deși victorios, a trebuit să se retragă în zilele de 20, 21 și 22 septembrie spre Homorod, din cauză că dușmanul cu forțe mari spărsese frontul nostru la Făgăraș. Regimentul ocupă pozițiile la miazăzi și răsărit de Homorod, unde batalioanele se îngroapă în pământ.

Printre cei treizeci de morți ai Regimentului 4 Argeș se numără și soldații: Alexe Ion contigentul 1912 și Nicolae Marin contigentul 1916, ambii din Broșteni, Argeș.

22 – 23 septembrie Lupta de la Homorod ( Rupea, Brașov)

Spre seară, puternice patrule inamice ies din sat îndreptându-se spre noi, dar câteva gloanțe zvârlite din mitraliera caporalului Manea Ion, le pune pe fugă.
Și toată noaptea, rachetele aruncate de dușman, luminează poziția noastră. Când s-a crăpat de ziuă, mânia tunurilor ungurești a început iarăși. Văzduhul se cutremură de bubuiturile înfiorătoare. Și în hăuitul acela asurzitor, dușmanul începe s-apară în valuri nenumărate, suind creasta spre noi. Dar și bateriile tunurilor noastre din Regimentul 6 Artilerie, încep asupra lor cu vajnică înverșunare, un foc omorâtor. Ah! cât ne-au răzbunat aceste baterii! Cum porneau hohotele de râs alor noștri, când vedeau dușmanii aruncați cu brazde de pământ în înaltul cerului, așa cum și ei aruncaseră pe ai noștri în lupta de la Mohu. Și cum fug furnicile zăpăcite, atunci când le scormonești mușuroiul, așa fugeau vitejii unguri.
Dar, nu s-au lăsat cu sculele lor de oțel, căci după masă iar au început să toarne ploaie de obuze în tranșeele noastre. Și după ce le-au pisat două ceasuri, iar au pornit vitezele furnici ungurești la atac. Și i-am lăsat până aproape și atunci a început prăpădul pământului. Mitralierele coseau valurile inamice, așa cum coase acul mașinii în pânză. Dar și gloanțele lor bâzâiau pe la urechile noastre ca roiul de albine. Ochii înfiorați, cătau în lungul puștii ținta inamică. Alături, pe un colț de tranșee, caporalul Manea Ion, încremenise pe vecie, cu degetul pe trăgaciul mitralierei, în mijlocul servanților lui, ale căror suflete se ridicaseră în același timp cu al lui, sus, acolo unde Dumnezeu judecă pe fiecare după fapta sa.
Flăcăii se reped la atac cu baioneta ce sclipește în soare. Și dușmanul fuge, aleargă înapoi de unde venise, dar cu mai multă repeziciune de data aceasta.

Bibliografie:

ISTORICUL REGIMENTULUI 4 “ARGEŞ” 1877–1946

Titlu: ISTORICUL REGIMENTULUI 4 “ARGEŞ” 1877–1946
Autori:
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEŞTI
CENTRUL DE STUDII ŞI PĂSTRARE A ARHIVELOR MILITARE ISTORICE PITEŞTI
Coordonatori:
Colonel (r) dr. CORNEL CARP
Lt.col. dr. PETRIŞOR FLOREA
VASILICA MANEA
dr. CORNEL ŢUCĂ
Autori:
Iulian Boţoghină
Daniela Manaloiu
Nineta Nicolae
Lt.col.ing. Marius Olteanu
Leontin Stoica
Mihai Şoitariu
Doina Talaşman
Culegere computerizată:
Oana–Mihaela Burghelea
Adriana–Mariana Medre
Mihaela Olteanu
Felicia Ţucă
Sunt abia trei ceasuri de când raportăm ocuparea Caței și iată poruncă să mergem la Cohalm (Rupea, mai demult Cohalm, Holuma,).  Acea­stă înaintare în lături înseamnă, la fata locului, pă­răsirea unei importante localități cum e Cața. Ne gândim cam puțin deci la populația aceasta primitoare, dacă o lăsăm în storăştea Ungurilor fără un cât de mic detașament de gardă.
Dar porunca-i legea ostașului.
Înainte deci ! (măcar că nu ne au mai ajuns bu­cătăriile de două zile noi știm să uităm de ele).
Ne încolonăm pe ulița mare a Caței. Direcția drept în gura defileului. În Homorod facem legătura cu regimentele care au înaintat pe la Brașov. Feldi­oara. lată deci realizat cleștele între care strângem tot defileul Oltului.
Abia ne sosirăm în marginea marelui sat, când, între regimentele proaspăt sosite și vrăjmașul care socotea că i-a venit chita să sfarme cleștele, aruncându-ne în defileu, îndărăt, se angajează luptă în stil mare. Focul întețește. Haosul crește, dominat de bubuitul tunurilor. Nu mai putem deosebi șuierul gloanțelor dușmane de alor noastre, ca altă dată.
Din cuiburi tăinuite seceră mitralierele, mânia lui Dumnezeu!
Ungurii trag din măști individuale. Și trag de zgâlțâite torțele cerului. E o risipă de gloanțe, interminabilă. Ai noștri iau hotărârea decisivă. Ei înaintează prin focul ucigător, neîndurat. Multe pierderi, dar tot mai multă nădejde de biruință. Atacă unii, înaintează alții pe toată lungimea dealului. Clocotește valea și pădurile de trăsnete de schijă și de val vârtejuri de plumbi. Trei sute de metri îi mai despart. Nu se clintesc ungurii din munții lor de muniții. Prin prăpădul de grindină merg ai noștri înainte. Trâmbițele sună asaltul. În fața baionetelor urgia ungurească începe să muțească. Nici rezervele ce țâșnesc din pădure nu li pot dărui glas. În fuga spre pădure, unde se năpustesc în retragere, cad unul peste altul subt secerătoarele noastre. Câmpul e plin de leșuri (O echipă, efectiv de-o companie, ajutată de oamenii din Cața a strâns două zile pe morții acestei lupte. Un sătean ne spunea că ,la unul de-al dv., găsiam cinci de-ai lor. Peste cinci zile, când făceam o inspecție prin aceste locuri, am mai găsit destui morți unguri (probabil din cei cari, târându-se răniți spre pădure, au murit în urmă). Cu acest prilej am observat ce hidoși și desfigurați sunt morții lor: capul cât ciutura, ochii afară din cap, fața barbară.). Pădurea geme de schilozi. Pe marginea pădurii stau încărcătoarele ea grămezile de pietriș pe șosele. Să tragă un an și să nu se mai isprăvească: atâta provizie și-au adus pe dealul Homorodului !
În tot acest timp, Cața părăsită de noi, a fost alt teatru de luptă. I-aș zice luptă de ariergardă, dacă n’aș ști că numai bieții conducători ai convoiurilor noastre au luptat acolo cu năvala unui batalion de unguri.
Această luptă, pe care comandamentul ar fi putut s’o evite (0 gardă, măcar de o companie, ar fi salvat Cața de atrocitățile și represaliile la care s’au dedat ungurii, împușcând copii, bătrâni prin geamuri și uși.), ne-a costat aproape toate convoiurile noastre, venite în urma plecării trupelor din Cața. Trăsuri cu bagaje, cu pâni și provizii (Trăsura faimosului Wolf a căzut şi ea după ce caii au fost uciși de conductori și șleaurile tăiate. Câteva căruțe și chesoane au fost reluate de reg. 3 Vânători.), ba și câteva chesoane au căzut pradă.

Bibliografie:

Lanțuri frânte : însemnări din cele dintâi zile de răscumpărare

Titlu: Lanțuri frânte : însemnări din cele dintâi zile de răscumpărare
Autori: Oprișan, Ion Gr. (1890-1964)
Data publicării: 1921
Descriere: București : Tipografia “Lupta” Nicolae Stroilă, 1921

Articol preluat de la Biblioteca Digitala BCU Cluj – Memoria războiului – Război mondial (1914-1918) – Jurnale, memorii

În aceste lupte a căzut eroic și plutonierul CHIRIȚĂ CONSTANTIN, din Costești, Argeș, contigentul 1911, Regimentul 4 Argeș . Eroul nu este înscris pe plăcile de marmură ale Monumentului eroilor din Costești și nici nu este marcat în Cartea Eroilor, Argeș din 1984.

Lupta de la Sânpetru (Brașov) 25 septembrie 1916

A fost o acțiune militară de nivel tactic, desfășurată în perioada 25 septembrie/8 octombrie 1916 și a avut ca rezultat retragerea forțelor române la est și sud de Brașov, în ea fiind angajate forțe române din Divizia 3 Infanterie, Divizia 4 Infanterie și Divizia 6 Infanterie și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 187 Infanterie germană și Divizia 51 Honvezi ungară. A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în Bătălia de la Brașov.

Regimentul 4 Argeș primește ordin ca în ziua de 24 septembrie, să cucerească satul Sân Petru și împrejurimile lui, ajutat de Batalionul III din Regimentul 28 Infanterie.
Vești noi, spuneau că ungurii neputând dovedi vitejia românească, chemaseră în sprijin pe aliații lor germani, care și sosiseră la început cu artileria lor multă și tare, apoi și cu infanteria.
Noi nu aveam atâtea scule, dar aveam în schimb pieptul de oțel iar dreptatea era de partea noastră și Dumnezeu avea să pedepsească dacă nu acum, dar mai târziu, pe acei care voiau să ne pângărească casa și ogorul strămoșesc. Și în ziua de 25 septembrie, la ora 8 dimineața, argeșenii, copii ai celor din 1877, se avântară la atac, cu vitejia pe care numai ostașul român o poate avea.

În cursul acestor lupte a căzut eroic și soldatul MOTAGHIU PĂUN, din Broșteni, Argeș, contigentul 1914 . Eroul nu este înscris pe plăcile de marmură ale Monumentului eroilor din Broșteni și nici nu este marcat în Cartea Eroilor, Argeș din 1984.

Dușmanul fuge, ca întotdeauna și se ascunde spre satele Botfalu (Bod) și Hălchiu, de unde începe iarăși focul ucigător al gurilor de oțel. Obuz după obuz sfredelește pământul și-l zvârle cu pocnete îngrozitoare. Și în fața acestui zid de nepătruns, Regimentul se oprește o clipă ca un om obosit la capul unui urcuș de munte.
Atunci, inamicul încurajat de stavila mașinilor lui omorâtoare, ce ne pusese în cale, se aruncă asupra noastră. Iată-i cum se apropie, cu frică, parcă cătând mai mult înapoi, spre sprijinul tunurilor lor, decât spre noi. În aer, plutește moartea, cu fâlfâiri de aripi greoaie. Nourași de fum, ca niște bulgări enormi de vată, întunecă sclipirea soarelui sfânt, care încălzește deopotrivă și pe cei răi ca și pe cei buni.  În această luptă, artileria inamică a folosit proiectile cu gaze asfixiante care au făcut destule victime (dintre acestea amintim pe căpitanul Grigoriu Sergiu). Se apropiaseră de noi ca la o azvârlitură bună de băț. Inima argeșenilor zvâcnea cu putere. Și atunci, ai noștri au pornit un prăpăd de foc, de credeai că s-a năruit pământul. Batalionul al III-lea aleargă din urmă în valuri dese, întărind liniile cu armele întinse, pentru asalt. O încăierare scurtă, dar înverșunată puse pe fugă pe inamic. Un salt în urma lor, fără un glonț tras și peste o sută căzură prizonieri iar ceilalți fugiră, lăsând pe câmpuri, mormane de trupuri omenești, de arme și mitraliere.
Noaptea se lasă pe dealuri.

În timpul luptelor a căzut la Botfalu ( Bod ) și soldatul NICOLAE CONSTANTIN, din Costești, Argeș, contigentul 1910 . Eroul nu este înscris pe plăcile de marmură ale Monumentului eroilor din Costești și nici nu este marcat în Cartea Eroilor, Argeș din 1984.

Lupta de la Inoteşti, Prahova 27 noiembrie 1916

La 9 dimineața, Regimentul ajunse în satul Inoteşti. Era o vreme mohorâtă de toamnă târzie. De sus curgea ca prin sită o abureală de ploaie; prin sat noroiul era până la gleznă. În colț lângă biserică se adunaseră toți ofițerii, în jurul colonelului Urdăreanu Nicolae, comandantul regimentului. Pe hârți întinse și muiate de ploaie, fiecare căuta cu ochii aprinși, direcția de atac a unității sale. Oamenii, în coloană de marș, așteptau în mijlocul șoselei, semnalul de moarte. Țigări peste țigări se aprindeau și iarba aceasta trasă, cu patimă până în fundul pieptului, alina parcă fiecăruia gândurile mohorâte. Și totuși ici colo, câte un hazliu, de care slavă Domnului Regimentul nu se putea plânge că nu are destui, trântea câte o glumă de răsuna văzduhul de râs, în ciuda obuzelor
nemțești ce începuseră să se spargă prin marginea de miază-noapte a satului. Uite și un stol de aeroplane dușmane, sus, deasupra șoselei, că se îndreaptă spre Mizil, mergând încet, în bâzâit de bondari uriași. Ofițerii vin spre trupă, cu fețele vesele, cu sufletul plin de o speranță neînțeleasă. Ei explică repede trupei ceva, apoi unitățile odată cu ieșirea din sat în spre apus, spre Loloiasa și Crângu, se desfășoară în trăgători, pe valuri, și cu arma în cumpănire, înaintând. Și odată cu această înaintare, baterii de ale noastre, din dosul Inoteştilor și a unor conace boierești, deschid un foc puternic, trimițând obuz după obuz, în cetele nemțești din Loloioasa și Crângu. Dar iată că începe plescăitul gloanțelor nemțești. Valurile se opresc și deschid focul, Batalionul I e în cap. O ploaie de obuze inamice mari peste măsură, acoperă tot Regimentul. Și curge fără sfârșit. Nimeni nu mai poate face un pas, nimeni nu se mai poate ridica de jos, nimeni nu mai poate trage un glonț.
A! tot asta le e puterea la aman; tot ăsta le este meșteșugul cu care înving vitejia noastră, a omului cinstit. Iată-i că vin, se apropie în valuri dese și nenumărate, trăgând din mers cu puști mitraliere.
Îi zărim abia, prin valurile negre de fum ce le-a împânzit peste întregul Regiment, obuzele lor. O parte din ei, dar mulți la număr, se îndreaptă spre flancul nostru drept, ca să ne cadă în spate.
Și atunci Regimentul ca un singur om, a sărit în picioare Regimentul a primit ordin să atace trupele inamice care ocupau Loloiasca–Crângu și amenințau să întoarcă flancul drept al Diviziei 16 Infanterie. Batalionul I aleargă în valuri, în timp ce al II-lea se îndreaptă spre dreapta, să facă față dușmanilor și să caute la rândul lui să-i întoarcă stânga. Artileria a încetat de amândouă părțile. Puștile mitraliere inamice cu sunetul lor guturăiat, cum și mitralierele cu păcănitul lor regulat și aspru, toacă fără încetare avântul vitejilor noștri, care umplu câmpul în zvârcoliri de moarte. Acum dreapta noastră e aproape învăluită și atât Batalionul II al nostru, cât și III din Regimentul 5 “Vlașca”, nu poate interveni din cauza barajului de obuze imense, pe care inamicul le aruncă în fața celor două batalioane, țintuindu-le pe loc, despărțite de noi. Și atunci iată-l pe sublocotenentul Vasilescu Ioan, cum fuge cu o mitralieră în brațe spre flancul drept, cum pune banda lungă de cartușe în ea și începe să trimită din arma ucigașă, sărutul de moarte al celor ce se pregăteau să ne atace mișelește din spate. Și iată-i cum cad ca spicele tăiate de mâna secerătorului, și iată-i cum fug, tocmai în clipa când abia singur Batalionul II, reușise să se strecoare printre obuze și să facă față atacului inamic.
Dar, tocmai când obosit sublocotenentul Vasilescu se odihnea puțin, privind cu liniștea aceea adâncă a omului stăpân pe sine, spre dușman, un
glonț ca un fulger scânteiat din cer, îl izbește drept în frunte, acolo, în locul unde de obicei se înseamnă în lupte, cei viteji. Și cade lângă mitraliera lui, care îl slujise cu credință, stând martoră a
vitejiei stăpânului ei, în fața mormanelor de leșuri nemțești.
A amurgit și totuși gloanțele șuieră pretutindeni, și nimeni nu mai poate înainta prin negura nopții întunecoase. Ostașii își sapă adăposturi adânci; fețele lor asudate și înnegrite de fum, poartă oboseala unei zile de trudă amarnică. Lopețile lovesc pietrișul în noapte, cu un zgomot înăbușit; oamenii parcă sunt ființe ce caută comori vechi ascunse în fundul pământului. Dar comoara ce fiecare sapă, poate că, în câteva clipe va fi mormântul său, odihna lui de întotdeauna. Ce de mormane de trupuri schilodite; uite într-un loc, două trupuri încleștate pe vecie, ca doi iubiți în ultima strânsoare pe pământ; dar câtă deosebire: un sergent german și un soldat de al nostru, dorm amândoi somnul veciei, cu mâinile încleștate în beregate!
Din când în când, dușmanul aruncă rachete și câte o pocnitură de puşcă pornește de la ei; ai noștri nu răspund, toată lumea sapă; sapă mereu în noaptea adâncă și umedă de toamnă amară, în care suntem pribegi în țara noastră.
A doua zi, 27 noiembrie în zori, Regimentul formând flancgarda Diviziei a 16-a, s-a retras prin satele Ceptura și Fântânele, către Mizil. Dar ce a mai rămas din falnicul nostru Regiment? Doar 250 de viteji, căci restul, dorm somnul veșnic cu trupul de pază în pământul strămoșesc, iar cu sufletul privind din ceruri și încurajând de-a-pururi pe frații lor, pe care încă Dumnezeu nu-i luase acolo.

Caporalul Iorga T. Alexandru, din Costești, Argeș, contigentul 1914 Regimentului 4 Argeș, cade la datorie în Luptele de la Inoteşti.

TABEL NOMINAL 

cu lista eroilor răniți, decedați în spitale

Nr. crt. NUMELE ŞI PRENUMELE GRADUL Contingent

 

Domiciliul decedatului Locul unde a decedat

 

Comuna Județul
1. Dumitru Ion Soldat 1910 Broșteni Argeș Centrul de Instrucție Bacău
2. Marin Voicu Soldat 1910 Broșteni Argeș Spitalul nr. 168 Piatra-Neamț
3. Sima Nicolae Soldat 1913 Broșteni Argeș Spitalul nr. 220 Bacău
4. Cârstei Constantin Soldat 1913 Costești Argeș Spitalul de Convalescenți Bacău
5. Florea Constantin Soldat 1914 Băseni Argeș
6. Iancu Ion Sergent 1915 Costești Argeș Spitalul Mobil nr. 3
7. Petre Constantin Soldat 1917 Broșteni Argeș Infirmeria Gănești
8. Ţopan Florea Soldat 1917 Broșteni Argeș Infirmeria Gănești
9. Tănase Alexandru Soldat 1918 Costești Argeș Infirmeria Gănești
10. Ghiță Florea Soldat 1918 Costești Argeș Infirmeria Gănești
11. Rizea Ion Soldat 1918 Broșteni Argeș Infirmeria Gănești
12. Stan Radu Soldat 1917 Costești Argeș Spital Târgu Frumos
13. Andrei Ilie Soldat 1918 Broșteni Argeș Spital Târgu Frumos
14. Ioan Ion Soldat 1918 Băseni Argeș Spitalul de Chirurgie Roman
15. Dumitru Ion Soldat 1919 Broșteni Argeș Infirmeria Părții Sedentare

Monumentul eroilor din Costești, operă a sculptorului Ion C. Dimitriu-Bârlad (1925),relevă modul în care acesta, a adus celor căzuți din această localitate, omagiul supraviețuitorilor din primul război mondial. Pe latura de vest a soclului este o placă de marmură albă pe care sunt inscripționate stema țării și: “IN MEMORIAM, EROILOR ORAȘULUI COSTEȘTI” . Sub această placă sunt aplicate încă patru plăci pe care sunt inscripționate numele eroilor căzuți în războiul de independență din 1877, în primul și al doilea război mondial.

Neamul întreg cinstește vitejii, cari ș’au jertfit viața pentru patrie,
Și cu dalta tăriei, scrie în piatră și bronz generațiilor viitoare, să sporească în veci, proslăvirea lor.

Cartea Eroilor, Argeș din 1984. Satul Broșteni și Orașul Costești
Cartea Eroilor, Argeș din 1984. Satul Broșteni și Orașul Costești

 

Cartea Eroilor, Argeș din 1984. Satul Podu Broșteni și Orașul Costești
Cartea Eroilor, Argeș din 1984. Satul Podu Broșteni și Orașul Costești
Cristian Vlădescu
Costești Argeș Online a luat naștere în urmă cu ceva vreme, în anul 2008 mai exact, devenind o adevărată arhivă digitală cu imagini și informații valoroase din istoria orașului Costești. Tot în această perioadă mi-am dat seama că orașul are ceva unic, parcursul pe care l-a avut în istorie și modul în care a rezistat diferitelor evenimente nefericite care și-au lăsat mai mult sau mai puțin amprenta, precum și pasiunea mea pentru istorie m-au îndemnat să „descopăr” cu adevărat Costeștiul.
https://www.depanare-calculatoare.eu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.