Costești, Anul 1930 Un Paște în lacrimi

Imagine de arhivă – Biserica din lemn care a ars din temelii în groaznicul incendiu din 18 aprilie 1930

La 18 aprilie 1930, bisericuţa din lemn din Costeşti, judeţul Argeş, a ars din temelii în timpul slujbei de Denie. 116 copii au pierit în flăcări. În Vinerea Mare de dinainte de Paşte, o scânteie a aprins iadul în Costeşti. Aproape toţi copiii satului au ars de vii, înghesuiţi fără scăpare în micuța biserică din lemn.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în fiecare luni după Paşti să se facă pomenire a celor arşi în biserica din Costeşti. Acolo s-a ridicat imediat o capelă, iar în 2003 s-a construit o biserică mică din piatră. Poartă, deloc întâmplător, hramul „Învierea” şi Sfânta Filofteia. Pe un monument de piatră sunt trecute numele celor 116 morţi în Vinerea Mare a anului 1930. Un gărduleţ împrejmuieşte monumentul aflat exact pe locul unde a fost biserica arsă.

Era Vinerea Mare atunci, 18 aprilie, iar preotul Dumitru Vişinescu şi mulţimea de enoriaşi se pregăteau pentru slujba de Denie, cuvenită fiecărei seri a săptămânii de dinaintea Paştelui. Biserica din Costeşti, minusculă, avea pe-atunci o vârstă ce depăşea două veacuri. Lemnul era putrezit, bârnele erau şubrezite, fiecare pas chinuia periculos podeaua. La fel ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, n-avea uşă, ci doar o deschizătură joasă, lată de 60 de centimetri, cât să treacă un singur om, cu capul plecat. Ferestrele erau înguste şi ferecate cu gratii de metal. Părintele Dumitru ceruse de cu-n an în urmă aprobare Patriarhiei să-şi ţină slujbele în cealaltă biserică a satului, cea de piatră, mai solidă, mai încăpătoare. Nu s-a primit încuviinţare, căci biserica cea de piatră abia se clădea, era la „roşu” şi, mai ales, nu era încă sfinţită.
Pe la opt seara, în curtea bisericii s-a iscat o mică gâlceavă. Sătenii încercau să-l convingă pe preot să ţină slujba afară. Ei erau aproape 200 de oameni, biserica era foarte mică. Până la urmă, s-au împăcat astfel: în biserică aveau să stea numai copiii – 116 elevi de şcoală primară şi elevi de liceu, cel mai mic, o fetiţă de numai opt ani – iar părinţii şi bunicii să stea afară. Era aproape de opt şi jumătate când s-a declanşat iadul în Costeşti. Virgil Ionescu îşi aminteşte limpede totul. „Slujba începuse de câteva minute. Dascălul a aprins o lumânare şi a aşezat-o în sfeşnic. Flacăra, la început plăpândă, a crescut şi a aprins o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului. Focul a fost stins iute de dascăl, strivit în bătăi din palme, stârnind zeci de scântei. Una singură s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi. În câteva clipe, podul era în flăcări, iar, înăuntru, copiii nu bănuiau nimic”. A fost întâi fumul gros, care i-a învăluit, otrăvindu-i, moleşindu-le picioarele. Erau aşa de mulţi înăuntru că n-aveau loc nici să cadă. A urmat panica, o panică îngrozitoare, care i-a ucis pe toţi într-o biserică fără uşă, în flăcări fumul, ieşind în rotocoale din pod, a fost văzut de-afară de părinţi.
Tragedia din Costeşti a făcut înconjurul lumii. Au venit ajutoare din toată ţara, din toată Europa, din Statele Unite ale Americii. Regina Maria şi principele Mihai au venit la înmormântarea celor dispăruţi.



„Focul”, film decernat cu Marele Premiu la Festivalul-Concurs al filmului cu tematică religioasă „Lumină din lumină”, realizat de Ana Maria Dulica.
Costești, Anul 1930 Un Paște în lacrimi
Mulțumesc d-lui Daniel Mincă pentru realizarea și amabilitatea de a ne pune la dispoziție acest material video.

Cuvântul realizatorului Daniel Mincă

Dragi locuitori ai orașului Costești,

Numele meu este Mincă Daniel și sunt realizatorul acestui modest filmuleț care ne aduce aminte de tragedia produsă cu mulți ani în urmă în urbea noastră. M-am născut în Costești la 1 octombrie 1969 într-o familie modestă. Am urmat cursurile școlare în localitate, iar după terminarea liceului am urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi Tancuri și Auto “Mihai Viteazul” din Pitești. După absolvire, soarta a făcut să mă despart de meleagurile natale și să mă stabilesc într-o altă zonă a țării. Actualmente locuiesc în localitatea Marghita, județul Bihor și îmi desfășor activitatea de militar într-o unitate militară din Șimleul Silvaniei, județul Sălaj.
În ceea ce privește filmul: totul a plecat de la audiția unei melodii (care este pe fundalul filmului). Nu știu ce s-a întâmplat în acel moment dar gândul mi-a zburat instantaneu spre idea de a face un film în memoria celor dispăruți în tragicul eveniment de la Costești. Ideea mi-a venit spontan fără sa fi premeditat ceva dinainte. La prima vizita a mea acasă la Costești am venit înarmat cu o cameră video și un trepied. Filmarea a fost făcuta pe parcursul a doua zile. Abia așteptam sa ajung la Marghita să pot realiza montajul.
Totul s-a făcut cu aparatură nu tocmai profesională, de aceea din acest punct de vedere regret că nu am acordat o mai mare importanță la realizarea montajului. Sunt ferm convins că ar fi rezultat un film de o mai buna calitate din punct de vedere profesional. Ulterior am văzut ca a mai fost realizat un film pe același subiect de o echipa din Pitești care au și câștigat un premiu la un Festival de film cu tema religioasă. Îi felicit pentru succesul lor!
Menționez că filmul nu l-am făcut la solicitarea vreunei persoane sau entități, nu am avut buget din nicio sursă externa și nu l-am realizat pentru a avea foloase sau avantaje de pe urma lui. L-am făcut DIN SUFLET! Important este să nu uităm ce s-a întâmplat și să ne rugăm pentru sufletele nevinovate care au pierit atunci.
Mulțumesc tuturor celor care au vizionat și au apreciat acest film, mulțumesc preotului Dragoș Marineață pentru fotografiile puse la dispoziție și mulțumesc în mod special d-lui Cristian Vlãdescu pentru mediatizarea filmului pe diferite site-uri.

Cu respect,
Daniel Mincă