Comemorarea a 92 de ani de la „Incendiul din Vinerea Mare” de la Costești, una dintre marile tragedii ale României interbelice

Evenimente Știri Locale

Comemorarea a 92 de ani de la „Incendiul din Vinerea Mare” de la Costești, una dintre marile tragedii ale României interbelice.

Luni 25.04.2022,  la ora 12.00, în Parohia “Costeștii Vechi”, din Costești, Argeș,   pe locul unde s-a ridicat  un monument de piatră în memoria celor 116 morți în Vinerea Mare a anului 1930, o mare mulțime de oameni s-a adunat pentru a asista, la slujba de comemorare a celor care au pierit în groaznicul incendiu.  Ca în fiecare an, în Săptămâna Luminată, prima de după Paște, victimele cumplitei tragedii au fost pomenite de un sobor de preoți, chiar pe locul în care cele 116 suflete și-au găsit sfârșitul. A urmat cuvântul preotului paroh Ene Gheorghe ( Parohia “Costeștii Vechi”, din Costești, Argeș), iar în încheierea slujbei de comemorare, Clubul Copiilor Costești – prof. Sofia Vasilescu a interpretat „Balada Bisericii arse de la Costești”.
Soliste vocale :
Marinescu Melania
Alexandra Nedelea
Ristea Alexandra
Stanciu Livia
Stanciu Maria Izabela
Andreea Buică
Larisa Elena Ionescu
Nicolae Cristina
Niță Denisa

Aproape toți copiii satului au ars de vii, înghesuiți fără scăpare în micuța biserică din lemn, de doar 24 de metri pătrați. Cumplita tragedie a pus doliu în aproape toate porțile satului, iar de atunci Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în fiecare luni după Paști să se facă pomenire a celor arși în biserica din Costești.

Era Vinerea Mare atunci, 18 aprilie, iar preotul Dumitru Vişinescu şi mulţimea de enoriaşi se pregăteau pentru slujba de Denie, cuvenită fiecărei seri a săptămânii de dinaintea Paştelui. Biserica din Costeşti, minusculă, avea pe-atunci o vârstă ce depăşea două veacuri. Lemnul era putrezit, bârnele erau şubrezite, fiecare pas chinuia periculos podeaua. La fel ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, n-avea uşă, ci doar o deschizătură joasă, lată de 60 de centimetri, cât să treacă un singur om, cu capul plecat. Ferestrele erau înguste şi ferecate cu gratii de metal. Părintele Dumitru ceruse de cu-n an în urmă aprobare Patriarhiei să-şi ţină slujbele în cealaltă biserică a satului, cea de piatră, mai solidă, mai încăpătoare. Nu s-a primit încuviinţare, căci biserica cea de piatră abia se clădea, era la „roşu” şi, mai ales, nu era încă sfinţită.
Pe la opt seara, în curtea bisericii s-a iscat o mică gâlceavă. Sătenii încercau să-l convingă pe preot să ţină slujba afară. Ei erau aproape 200 de oameni, biserica era foarte mică. Până la urmă, s-au împăcat astfel: în biserică aveau să stea numai copiii – 116 elevi de şcoală primară şi elevi de liceu, cel mai mic, o fetiţă de numai opt ani – iar părinţii şi bunicii să stea afară. Era aproape de opt şi jumătate când s-a declanşat iadul în Costeşti. Virgil Ionescu îşi aminteşte limpede totul. „Slujba începuse de câteva minute. Dascălul a aprins o lumânare şi a aşezat-o în sfeşnic. Flacăra, la început plăpândă, a crescut şi a aprins o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului. Focul a fost stins iute de dascăl, strivit în bătăi din palme, stârnind zeci de scântei. Una singură s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi. În câteva clipe, podul era în flăcări, iar, înăuntru, copiii nu bănuiau nimic”. A fost întâi fumul gros, care i-a învăluit, otrăvindu-i, moleşindu-le picioarele. Erau aşa de mulţi înăuntru că n-aveau loc nici să cadă. A urmat panica, o panică îngrozitoare, care i-a ucis pe toţi într-o biserică fără uşă, în flăcări fumul, ieşind în rotocoale din pod, a fost văzut de-afară de părinţi.
Tragedia din Costeşti a făcut înconjurul lumii. Au venit ajutoare din toată ţara, din toată Europa, din Statele Unite ale Americii. Regina Maria şi principele Mihai au venit la înmormântarea celor dispăruţi.



Cristian Vlădescu
Costești Argeș Online a luat naștere în urmă cu ceva vreme, în anul 2008 mai exact, devenind o adevărată arhivă digitală cu imagini și informații valoroase din istoria orașului Costești. Tot în această perioadă mi-am dat seama că orașul are ceva unic, parcursul pe care l-a avut în istorie și modul în care a rezistat diferitelor evenimente nefericite care și-au lăsat mai mult sau mai puțin amprenta, precum și pasiunea mea pentru istorie m-au îndemnat să „descopăr” cu adevărat Costeștiul.
https://www.depanare-calculatoare.eu

Lasă un răspuns