18 aprilie 1930 – Ziua în care Costeștiul a plâns

🕯️ 18 aprilie 1930 – Ziua în care Costeștiul a plâns 🕯️

Să ne întoarcem în timp, într-o seară de Vinerea Patimilor, 18 aprilie 1930. Costeștiul nostru, un sat argeșean cu oameni credincioși, se pregătea să trăiască una dintre cele mai importante seri din an: Denia Prohodului Domnului. Locuitorii, cu mic, cu mare, se îndreptau spre vechea biserică de lemn, inima spirituală a comunității. Era o bisericuță modestă, cu o suprafață de aproximativ 24 m², ridicată cu trudă de străbunii noștri în anul 1742. De aproape două secole, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Paraschiva, biserica fusese martora bucuriilor și tristeților noastre, locul unde se botezau copiii, se uneau tinerii în fața altarului și se plângeau cei dragi plecați în lumea de dincolo.

În acea seară, biserica mică, așa cum era, abia îi mai încăpea pe toți. Aproape 130 de suflete se înghesuiseră în interior, mai ales copii și tineri, veniți să cânte la strană și să ia parte la slujba solemnă. Adulții, mulți la număr, au rămas afară, în curtea bisericii, ascultând cu evlavie slujba ce se auzea dinăuntru. Aerul era încărcat de lumina tremurătoare a lumânărilor și de vocile cristaline ale corului, fără ca nimeni să bănuiască ce avea să urmeze.

🔥Și-apoi, într-o clipă, liniștea s-a spulberat. În timp ce preotul rostea rugăciunile, o scânteie perfidă a aprins iadul. Se spune că focul ar fi pornit de la o lumânare care a atins panglica unei coroane cerate, așezată undeva prin apropiere. Flacăra a fost stinsă repede, dar o scânteie vicleană s-a furișat, nevăzută, spre tavan, în podul bisericii. Iar acolo, în întunericul prăfuit, se afla o adevărată capcană. Coroane vechi, din hârtie creponată, îmbibate în ceară topită, zăceau uitate, vestigii ale înmormântărilor trecute. Aceste ornamente fragile și inflamabile au devenit combustibilul perfect pentru dezastru. Acoperișul de șindrilă, uscat și crăpat de atâția ani, a luat foc ca o torță. Și-atunci, focul a coborât din pod, ca o fiară incandescentă care a mușcat din lemnul vechi al bisericii. Un miros înțepător de fum și o lumină roșiatică, stranie, au început să se strecoare prin biserică, anunțând nenorocirea. În secunda următoare, flăcările au izbucnit violent, transformând liniștea în haos.

Un țipăt înfricoșător a zguduit micul lăcaș de cult. Cele vreo 130 de suflete prinse în capcană – copii cu ochii mari de spaimă, tineri îngroziți, câțiva bătrâni – s-au îmbulzit spre singura ieșire. Ușa îngustă, lată de nici un metru, s-a transformat într-un vârtej al disperării, unde fiecare încerca să-și salveze viața. Panica a luat mințile tuturor. În îmbulzeala groaznică, oamenii s-au călcat în picioare, s-au lovit, s-au împins. Copiii, mai mici și mai slabi, au fost doborâți de valul de teroare. Fumul gros, negru și sufocant a inundat rapid biserica, făcând aerul irespirabil și învăluind totul în întuneric.

O tragedie națională petrecută în Vinerea Mare: 116 copii și tineri pier în flăcările bisericuței din lemn de la Costești

Parastasul de la Costești (18 aprilie 1930) – Blestemul din Vinerea Mare

Acest video unic, recuperat din Arhiva Națională de Filme, prezintă imagini rare și detalii cutremurătoare despre acel eveniment care a marcat profund istoria României interbelice.

⚫ Și în acea noapte neagră, alături de mulți copii și tineri nevinovați, și-au găsit sfârșitul și oameni dragi ai satului nostru. Preotul Dumitru I. Vișinescu a pierit împreună cu doi dintre copiii săi, Alexandrina și Constantin. Învățătorul Ștefan C. Ilie, cel care formase generații de tineri, și epitropul Gheorghe C. Predescu, cel care se îngrijea de bunul mers al bisericii, s-au stins și ei în flăcări. Puține persoane au reușit să scape din infern. Și-apoi, o minune în mijlocul grozăviei. Când focul s-a mai potolit, Sfânta Evanghelie a fost găsită aproape intactă, sub trupul preotului Dumitru I. Vișinescu. Un simbol al credinței neclintite, al cuvântului divin care a supraviețuit morții.

Documentar Biserica arsă de la Costești – 18 aprilie 1930, Un Paște în lacrimi

Autor: Daniel MINCĂ

FOCUL

Un film de ANA MARIA DULICĂ

Urmările au fost devastatoare. În Duminica Paștelui din acel an, în aproape fiecare casă din Costești se jelea un mort. Vestea tragediei s-a răspândit ca fulgerul în toată țara, cutremurând inimile românilor. Ziarele au scris despre nenorocire, iar din toate colțurile au venit ajutoare și mesaje de condoleanțe. Chiar și Regina Maria și principele Mihai au venit la Costești, să-i plângă pe cei pierduți. Mult timp după aceea, satul a fost învăluit într-o tăcere apăsătoare. Nu s-au mai auzit horele, nunțile și botezurile s-au mutat în alte sate, și niciun cântec nu a mai îndrăznit să spargă liniștea durerii. Dar, ca o rază de speranță, un obicei vechi a continuat neîntrerupt: Călușul de Rusalii. Un ritual străvechi, o expresie a vieții care învinge moartea.

⛪ Și-atunci, din cenușa tragediei, a renăscut speranța. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa patriarhului Miron Cristea, a demarat o colectă publică națională, susținută de ziarul „Universul”, iar Comunitatea din Costești, cu ajutorul oamenilor din toată țara, a hotărât să ridice o nouă biserică, un simbol al credinței și al renașterii. Așa s-a născut Catedrala Ortodoxă  „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanu”, Biserica a fost construită în formă de cruce, cu două turle falnice care se înalță spre cer, din cărămidă și piatră de Albești, între anii 1930 și 1932. Dimitrie Ionescu – Berechet, unul dintre cei mai mari arhitecți români, a fost cel care a proiectat această minune, iar Dimitrie Belizarie și el unul dintre cei mai vestiți pictori bisericești, a înfrumusețat-o cu picturile sale. Și aici intervine un detaliu cutremurător, o mărturie pictată a tragediei. Pe pereții exteriori ai catedralei, Belizarie a zugrăvit o scenă care înfățișează incendiul bisericii de la Costești. O imagine dureroasă, dar necesară, care ne amintește mereu, nouă și generațiilor viitoare, de sacrificiul celor 116 suflete nevinovate.

🕊️ Și până în ziua de azi, în fiecare an, în a doua zi de Paști, noi, locuitorii din Costești, ne adunăm să-i pomenim pe cei 116 copii pierduți. În locul bisericii arse, s-a ridicat un monument cu numele tuturor victimelor, ca să nu fie uitate niciodată. Copiii de la școlile noastre, sub bagheta doamnei profesor Sofia VASILESCU de la Clubul Copiilor Costești, învață și cântă cu emoție „Balada Bisericii Arse de la Costești”, iar durerea acelei zile trăiește în inimile noastre.

Balada Bisericii arse de la Costești – Comemorarea a 94 de ani de la tragedia din Costești

📝 Vă povestesc toate acestea pentru că astăzi se împlinesc 95 de ani de la tragedie, iar Vinerea Mare cade iarăși pe 18 aprilie, ca-n 1930. Nu este doar o aducere aminte, e o datorie să nu uităm, să fim mai buni și să ne pese de cei din jurul nostru. Ne plecăm frunțile în fața celor pierduți atunci. Fie ca amintirea lor să rămână vie în Costeștiul nostru.

🌿🕊️ 👏Veșnica pomenire! 👏🕊️🌿

Author: Cristian Vlădescu

Costești Argeș Online a luat naștere în urmă cu ceva vreme, în anul 2008 mai exact, devenind o adevărată arhivă digitală cu imagini și informații valoroase din istoria orașului Costești. Tot în această perioadă mi-am dat seama că orașul are ceva unic, parcursul pe care l-a avut în istorie și modul în care a rezistat diferitelor evenimente nefericite care și-au lăsat mai mult sau mai puțin amprenta, precum și pasiunea mea pentru istorie m-au îndemnat să „descopăr” cu adevărat Costeștiul.