Ceata de Călușari din Costești, Zorile formată din bărbați de mai multe vârste și chiar copii s-a reunit duminică, 16 iunie 2019 în Zorile pentru a duce mai departe ca în fiecare an, „Dansul călușarilor” – Tradiție de Rusalii păstrată din tată-n fiu, la Costești.
La 50 de zile după Paște, ortodocșii sărbătoresc Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea.
Rusaliile reprezintă, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine, pentru că, în aceeași zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.
Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a fost numită, în românește, Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morților. Creștinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta de dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morților.
Tradiții și superstiții
„Dansul călușarilor” este un obicei popular legat de Rusalii, ritualul Călușului având multiple funcții: de vindecare, precum și de fertilitate și de fecunditate.
Se crede că acest dans ritual poate să vindece relele făcute de Iele. Se adună cei mai buni dansatori ai satului și formează o ceată de călușari. Ei se leagă cu jurământ că vor juca „Călușul”, iar în acest timp, bolnavii caută să se vindece.
La Costești, „Dansul călușarilor” începe, de regulă, în Duminica Rusaliilor cuprinde o serie de acte rituale, rânduite odată cu momentul constituirii cetei de călușari.
Vătaful este conducătorul cetei călușarilor, ales pentru cunoașterea comenzilor și executarea fără greșeală a dansurilor călușărești gestionând cu atenție acțiunile membrilor acesteia, fiind totodată, cel care îi adună. Atribuțiile lui secrete, de pildă incantațiile rostite la primirea sau ieșirea unui călușar din ceată , la îngroparea sau dezgroparea Ciocului și altele se transmiteau de la Vătaf la Vătaf, uneori pe patul de moarte. Din acest motiv, multe taine ale Călușului au rămas necunoscute. Vătaful se deosebește de ceilalți călușari prin ceea ce face și știe să facă în timpul ceremonialului și prin purtarea unor însemne și piese de port distinctive.
Ajutorul de Vătaf numit și Vătaful de Coadă deține o parte din secretele Călușului. În anumite momente, când se odihnește Vătaful sau lipsește din anumite motive, Ajutorul de Vătaf preia conducerea cetei.
Mutul, un alt membru important al cetei, este întotdeauna mascat, poartă în mână o sabie, fiind cel care generează momentele comice. Mutul își exercită puterea direct, prin ceea ce este în stare să facă în timpul jocului și indirect, prin însemnele sale: Steagul, Sabia și Ciocul Călușului. Tot ceea ce face sunt atribute ale zeului atotputernic: fertilizează femeile sterpe, căsătorește fetele nemăritate, tratează bolnavii luați din Căluș, are autoritate deplină asupra călușarilor, inclusiv asupra Vătafului. În timpul jocului face, după legea lui, tot ceea ce își dorește: oprește lăutarii să cânte ca să facă el tot felul de năzdrăvănii, se amuză, joacă, nu răspunde la comenzile Vătafului, iese și intră când poftește din dans, îi face pe călușari să comită greșeli în timpul dansului și apoi îi pedepsește, lovindu-i cu sabia pe spate, îmbrățișează femeile și fetele, se repede după copii, speriindu-i. El poate juca pe mâini și cu picioarele în sus, pe pământ și pe coama caselor, se cațără în vârful arborilor înalți și fără crengi, pe acoperișul caselor, execută acrobații, (joacă Falusul sub fustă, își ascute sabia de el). Bărbatul care joacă rolul Mutului se impune prin calități excepționale, înnăscute sau dobândite de dansator, atlet, acrobat și artist desăvârșit. El este respectat de ceata de călușari, dar și de public.
Stegarul poartă stindardul Călușului, de altfel principalul însemn al cetei. Steagul capătă valențe tămăduitoare, prin plantele care îi sunt atașate: usturoi verde, frunze de nuc, pelin, spice de grâu, fiind mândria cetei de călușari. Steagul trebuie să rămână vertical, în picioare, de la ridicarea lui până la spargerea Călușului. Stegarul trebuie să fie un om voinic pentru a căra și păzi steagul.
Lăutarii nu fac parte din ceată, fiind angajați și plătiți de Vătaf. Instrumentele preferate sunt cele care sună și au ecou puternic: cobza, vioara, fluierul și mai recent, acordeonul. Melodiile cântate alternează în funcție de necesitățile desfășurării dansului.
Vindecarea celor luați din Căluș are loc doar prin descântec de Rusalii, intrând în Hora Călușului, prin dans, după ce, bolnavul, la auzul melodiilor specifice Călușului, începe să se legene, să miște o mână sau un picior ori să se schimbe la față, semn că a fost atins de Iele.
Spartul Călușului se petrece întotdeauna seara, după apusul soarelui și se încheie atunci când ceata, formată dintr-un număr impar de dansatori, se desface odată cu îngroparea steagului.
