Festivalul Național de Folclor „DUMITRU TUDOR-REFU” – ediția XIV-a – etapa județeană -11.05.2024

Festivalul Național de Folclor „DUMITRU TUDOR-REFU” – ediția XIV-a – etapa județeană -11.05.2024

Dragi prieteni și iubitori ai folclorului,
Sâmbătă 11.05.2024 începând cu ora 10:00 la Casa de Cultură din Costești, ne adunăm pentru a celebra nu doar tradiția și cultura noastră, ci și pentru a omagia o figură emblematică a călușului costeștean, Dumitru Tudor-Refu.

La Costești, tradiția călușului de Rusalii strălucește de peste un secol, fiind inițiată pentru prima oară în comuna Băseni, actualmente cartierul Zorile din Costești. De-a lungul a peste 90 de ani, această tradiție s-a perpetuat în mod organizat, prin intermediul evenimentelor, festivalurilor și altor manifestări culturale din zonă. Ceata de călușari din Zorile, sub conducerea vătafului Dumitru Tudor-Refu, a devenit renumită prin virtuozitatea jocului, fiind laureată la nenumărate manifestări, printre care și prestigiosul Festival Național „Cântarea României”.

În anul 1987, Dumitru Tudor-Refu a trecut în neființă, lăsând orașului Costești jocurile căluşăreşti pe care le-a moștenit și le-a dus mai departe. La 20 de ani de la decesul său, Primarul orașului Costești, Ing. Ion Baicea, la inițiativa lui Ilie Dorel (Directorul Casei de Cultură Costești) și a lui Călin Constantin Cristi (Vătaful călușarilor din Costești), a avut ideea înființării unui festival-concurs. Astfel, în anul următor, în 2008, a avut loc prima ediție a Festivalului Național de Folclor „DUMITRU TUDOR-REFU”, unde, conform tradiției, în cadrul acestui festival care îi poartă numele, nu lipsesc jocurile și dansurile căluşăreşti.

Astăzi, să ne lăsăm purtați de magia acestui eveniment, să ne bucurăm de fiecare moment și să transmitem mai departe această flacără a tradiției către cei din jurul nostru și către generațiile viitoare. Festivalul Național de Folclor „DUMITRU TUDOR-REFU” este o ocazie de a celebra nu doar tradiția și cultura noastră, ci și de a promova și încuraja aceste valori autentice românești.

Cristian Vlădescu
Author: Cristian Vlădescu

Costești Argeș Online a luat naștere în urmă cu ceva vreme, în anul 2008 mai exact, devenind o adevărată arhivă digitală cu imagini și informații valoroase din istoria orașului Costești. Tot în această perioadă mi-am dat seama că orașul are ceva unic, parcursul pe care l-a avut în istorie și modul în care a rezistat diferitelor evenimente nefericite care și-au lăsat mai mult sau mai puțin amprenta, precum și pasiunea mea pentru istorie m-au îndemnat să „descopăr” cu adevărat Costeștiul.

By Cristian Vlădescu

Lasă un răspuns