În Costești, Vinerea Mare din 18 aprilie 1930 nu este numai o dată dintr-un calendar vechi. Este ziua în care o comunitate și-a pierdut, în câteva clipe, copii, tineri, părinți, dascăli și oameni cunoscuți din ulițele orașului. De atunci, numele lor au rămas pe monument, în cărțile bisericii, în fotografiile păstrate de parohie, în paginile presei interbelice și în pomenirea rostită an de an.
Acest dosar adună ceea ce poate fi spus cu sprijinul documentelor și păstrează separat ceea ce aparține mărturiei, presei epocii sau memoriei populare. Nu este o poveste înfrumusețată. Este istoria unei răni locale care a devenit tragedie națională și a schimbat, dincolo de Costești, felul în care au fost privite siguranța bisericilor, răspunderea comunității și datoria de a nu-i uita pe cei pierduți.
Data tragediei: 18 aprilie 1930, Vinerea Mare
Locul: vechea biserică de lemn din Costești, cu hramul „Cuvioasa Parascheva”
Bilanțul final: 116 victime — copii, tineri și adulți
Locul memoriei: ansamblul memorial al Parohiei Costeștii Vechi, din Costești
1. O rană rămasă în memoria Costeștiului
Înainte de a deveni orașul de astăzi, Costeștiul era o așezare în care oamenii se cunoșteau între ei, familiile erau legate prin rudenii, vecinătăți și muncă, iar biserica făcea parte din ritmul firesc al vieții. Într-un asemenea loc, o nenorocire nu lovea niciodată o singură casă. Se răspândea din poartă în poartă, din familie în familie, până când durerea devenea a întregii comunități.
Așa s-a întâmplat în seara de Vinerea Mare a anului 1930. Oamenii veniseră la Denia Prohodului Domnului, una dintre slujbele cele mai adânci ale Săptămânii Patimilor. În vechea biserică de lemn se aflau copii și tineri, femei și bărbați, elevi ai școlii și oameni vârstnici. Sursele contemporane oferă cifre diferite pentru numărul celor prezenți, dar toate descriu un lăcaș mic, plin peste puterile lui.
Focul s-a răspândit cu repeziciune. Lemnul uscat, șindrila, coroanele și pânzeturile păstrate în interior, precum și numărul mare de lumânări au transformat vechea construcție într-un spațiu din care ieșirea a devenit aproape imposibilă. Singura cale de evacuare era îngustă. Fumul a coborât peste oameni, iar îmbulzeala a blocat trecerea.
La capătul acelei seri au rămas 116 morți. Bilanțul cuprinde oameni de vârste diferite, între care foarte mulți copii și tineri, dar și femei și bărbați adulți. În primele zile, presa a publicat cifre provizorii — 108, 110, 112 sau 114 — însă monumentul și evidența păstrată de comunitate consemnează 116 victime.
Tragedia a depășit repede hotarele localității. Ziare din întreaga țară au trimis reporteri și fotografi. Biserica Ortodoxă Română a organizat parastase și colecte. Casa Regală, autorități, instituții și oameni obișnuiți au trimis ajutoare. Știrea a fost preluată și în presa străină. Pentru câteva săptămâni, numele Costeștiului a fost rostit pretutindeni, dar nu pentru un prilej de bucurie, ci pentru una dintre cele mai grele tragedii ale României interbelice.
În anii care au urmat au fost ridicate monumentul, capela și clopotnița, iar la aproximativ doi kilometri de locul incendiului a fost construită Catedrala din Costești. Fotografiile, filmele, balada și comemorările au păstrat memoria celor morți. Dosarul de față le așază împreună, fără a amesteca anul 1930 cu sfințirea Catedralei din 1935 și fără a confunda Biserica arsă din Costești cu alte biserici de lemn din împrejurimi.
Ansamblul memorial al Parohiei Costeștii Vechi. Monumentul și gardul marchează locul exact al vechii biserici arse; în dreapta se află biserica memorială din piatră.
Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
2. Biserica de lemn înainte de 1930
Vechea biserică de lemn din Costești purta hramul „Cuvioasa Parascheva”. Tradiția parohială și documentarea locală o datează în anul 1742. Timp de aproape două veacuri, lăcașul a însoțit viața oamenilor: aici au fost botezați copii, s-au cununat familii, au fost pomeniți morții și s-au săvârșit slujbele marilor sărbători.
Biserica era ridicată din bârne de lemn și acoperită cu șindrilă. Nu avea măreția unei catedrale și nici spațiul unei biserici de zid. Era un lăcaș mic, legat de cimitir și de vechea așezare, păstrat prin grija generațiilor care îl folosiseră. Tocmai această vechime, atât de prețioasă pentru memoria locului, devenise însă și o vulnerabilitate: lemnul era uscat, încăperile erau strâmte, iar posibilitățile de evacuare erau reduse.
Relatările din 1930 nu dau aceleași dimensiuni. Unele vorbesc despre aproximativ 12 metri lungime și 5 metri lățime, altele despre 10 pe 5 metri. O mărturie publicată în presa ilustrată oferă chiar o estimare mai mică. Diferențele arată că jurnaliștii au lucrat în grabă și că nu dispuneau de un plan tehnic. Toate sursele sunt însă de acord asupra unui lucru: în seara tragediei, spațiul era mult prea mic pentru mulțimea adunată.
Ferestrele erau mici. Între încăperea principală și tindă exista o trecere foarte îngustă, estimată în unele relatări la 60–70 de centimetri. O parte a presei a scris că singura ușă se deschidea spre interior; alte relatări au descris mai curând un pasaj îngust decât o ușă propriu-zisă. Dincolo de această diferență, consecința a fost aceeași: un număr mare de oameni nu putea părăsi repede biserica.
La 18 aprilie 1930, Catedrala de zid nu exista încă. Ea avea să fie ridicată după incendiu, la aproximativ doi kilometri de locul vechii biserici. Până în seara tragediei, comunitatea își săvârșea slujbele în lăcașul de lemn care îi fusese alături timp de generații.
Macheta păstrată astăzi la biserica Parohiei Costeștii Vechi încearcă să redea înfățișarea vechiului lăcaș. A fost realizată pe baza descrierilor oamenilor care îl văzuseră în copilărie. Nu este un plan arhitectural și nu poate confirma singură fiecare detaliu, dar are o valoare memorială aparte: păstrează forma în care biserica a rămas în amintirea localnicilor.
Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
3. Vinerea Mare, 18 aprilie 1930
Era seara Deniei Prohodului Domnului. Pentru oamenii satului de atunci, slujba din Vinerea Mare avea o putere aparte: se cântau stările Prohodului, credincioșii purtau lumânări, iar copiii și tinerii veneau în număr mare. Unele relatări amintesc un cor de elevi; altele vorbesc, în general, despre mulțimea copiilor și adolescenților aflați în biserică.
Câte persoane se aflau înăuntru nu poate fi stabilit cu precizie din presa vremii. Estimările întâlnite cel mai des se așază între 130 și 140 de oameni. Erau înghesuiți într-un lăcaș mic, cu ferestre reduse și o singură cale de ieșire.
De unde a pornit focul
Versiunea repetată cel mai des în 1930 arată că flacăra unei lumânări ar fi aprins panglica ori materialul ceruit al unei coroane funerare. O altă relatare spune că un început de foc fusese observat și stins, dar că flăcările au reizbucnit în pod, unde se găseau coroane uscate și alte materiale ușor inflamabile.
Raportul original al anchetei nu este încă publicat în dosarul de față, iar mărturiile nu permit alegerea fără rezervă a unei singure variante. Cert este că focul a găsit în interior numeroase materiale care ardeau repede: lemn vechi, șindrilă, coroane, pânzeturi și lumânări. Presa a estimat că întreaga biserică a fost cuprinsă în zece până la cincisprezece minute.
Ieșirea care nu putea primi mulțimea
Primele clipe de panică au împins oamenii spre singura cale de evacuare. Trecerea era prea îngustă. Cei căzuți în dreptul ei au fost acoperiți de cei care veneau din urmă, iar pasajul s-a blocat. Ferestrele mici nu au putut deveni căi de salvare pentru mulțimea prinsă în interior.
Fumul a făcut aerul de nerespirat. Mai multe relatări arată că numeroase victime au fost asfixiate înainte ca focul să mistuie complet construcția. În reportajul „Groază din Vinerea Mare”, publicat de Realitatea Ilustrată la 1 mai 1930, un supraviețuitor prezentat prin inițialele D.C. povestea despre întuneric, fum, îmbulzeală și încercarea disperată de a ajunge la ieșire.[3]
Lumina Satelor consemna, într-unul dintre primele bilanțuri, că 17 persoane ar fi fost salvate. Cifra nu reprezintă o listă completă a supraviețuitorilor, dar arată cât de puțini au reușit să iasă dintr-o biserică în care se aflau peste o sută de oameni.[1]
O tragedie care a schimbat reguli
După incendiu, Patriarhul Miron Cristea a trimis o scrisoare pastorală către cler și credincioși. Documentul nu s-a limitat la cuvinte de compasiune. A cerut scoaterea din biserici a coroanelor uscate și a pânzeturilor inflamabile, folosirea cu măsură a lumânărilor și construirea unor uși largi ori a mai multor ieșiri la noile lăcașuri de cult.[2]
Astfel, nenorocirea de la Costești a devenit și un avertisment pentru întreaga Biserică. Dincolo de doliul comunității, ea a arătat cât de periculoase puteau fi obiceiurile tolerate în interiorul bisericilor și cât de mult conta felul în care era construită o cale de evacuare.
Sursa originală: Arhiva Parohiei Costeștii Vechi
Scanare și digitizare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
4. Victimele și supraviețuitorii
Bilanțul final al tragediei este de 116 victime. În primele zile, publicațiile au tipărit alte cifre, deoarece identificările nu erau încheiate, iar unii dintre răniți au murit ulterior. De aici provin variantele de 108, 110, 112 sau 114 care apar în ziare și chiar în unele inscripții ori relatări din anii următori.
O evidență publicată în Renașterea la 4 mai 1930 împărțea 110 victime în bărbați, femei, tineri între 16 și 20 de ani și copii sub 14 ani. Chiar dacă totalul era încă provizoriu, documentul dovedește limpede că nu toate victimele au fost copii. Majoritatea erau copii și tineri, dar printre cei morți se aflau și adulți.[2]
În comunitatea de atunci, numărul nu era o statistică abstractă. În spatele lui se aflau familii care pierduseră doi, trei sau mai mulți membri, frați și surori plecați împreună la slujbă, părinți care nu și-au mai văzut copiii întorcându-se acasă și copii rămași fără cei care îi creșteau.
Documentarea locală păstrează numele preotului Dumitru I. Vișinescu, mort împreună cu doi dintre copiii săi, Alexandrina și Constantin. Învățătorul Ștefan C. Ilie a pierit la vârsta de 34 de ani, alături de elevii săi. Este amintit și epitropul Gheorghe C. Predescu. Lista întreagă se află pe plăcile monumentului ridicat pe locul bisericii.
Supraviețuitorii au purtat toată viața urmele acelei seri. Presa a publicat fotografii cu răniți și mărturii despre oameni scoși din foc sau scăpați din îmbulzeală. Unele nume au fost păstrate în articolele vremii și în cercetările ulterioare, însă nu există încă o listă completă, verificată, a tuturor celor care au ieșit vii.
În pagina ilustrată „Parastasul dela Costești”, revista Oglinda Lumii a publicat un cadru cu un grup de supraviețuitori răniți și un altul în care Regina Maria se află lângă ei. Aceste imagini nu spun totul despre suferința lor, dar păstrează chipurile unor oameni care au trecut prin foc și au rămas mărturie vie a tragediei.[4]
Sursa originală: Arhiva Parohiei Costeștii Vechi
Scanare și digitizare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
5. Funeraliile și ecoul național
Funeraliile colective au avut loc duminică, 20 aprilie 1930, chiar în ziua de Paști. Într-un loc în care sărbătoarea Învierii aducea de obicei lumină și clopote, oamenii s-au adunat pentru a-și conduce morții spre cimitir.
Fotografiile păstrate de biserică arată străzi împodobite cu steaguri negre, gropile pregătite, soborul de clerici și mulțimea adunată. Presa a estimat participarea la peste 10.000 de persoane, iar alte relatări au ridicat cifra la aproximativ 15.000. Nu poate fi stabilit un număr exact, dar amploarea ceremoniei este neîndoielnică.
Slujba a fost săvârșită de un sobor numeros, în frunte cu episcopul Nichita Duma al Argeșului. Printre oficialitățile surprinse în fotografiile și legendele presei apar ministrul de interne Alexandru Vaida-Voevod și generalul Mihail Todicescu. Oamenii veniți din satele învecinate s-au alăturat costeștenilor, iar șirurile de participanți au transformat localitatea într-un mare loc de doliu.
Un studiu modern, care citează articolul „Costeștii — Vale a plângerii” din presa anului 1930, vorbește despre 45 de gropi și despre înhumarea împreună a membrilor aceleiași familii. Detaliul păstrează imaginea unei comunități care își conducea familiile împreună spre odihnă, în cadrul unor funeralii colective.[5]
O țară întreagă află despre Costești
În zilele următoare, Costeștiul a intrat pe prima pagină a ziarelor. Adevărul, Dimineața, Universul, Curentul, Cuvântul, Viitorul, Lumina Satelor, Renașterea, Realitatea Ilustrată și alte publicații au relatat incendiul, funeraliile și ancheta.
Patriarhul Miron Cristea a cerut oficierea unui parastas în bisericile Patriarhiei și deschiderea unei colecte pentru familiile îndoliate. A oferit personal 10.000 de lei. Presa a consemnat donații ale Regenței, ale Reginei Maria, ale ziarului Universul, precum și contribuții venite din numeroase localități.[2]
Ecoul a trecut granițele României. Știrea a fost transmisă prin agenții internaționale și a apărut în publicații din afara Europei, într-o vreme în care bilanțul era încă provizoriu. Numele Costeștiului a ajuns astfel în presa lumii, legat de imaginea unei biserici de lemn mistuite în Vinerea Mare.
Nu a fost găsit un act oficial care să ateste declararea unui doliu național. Dar amploarea funeraliilor, parastasele din țară, colectele, reacția Bisericii, prezența autorităților și numărul articolelor arată că tragedia a fost trăită de contemporani ca o nenorocire națională.
Sursa originală: Arhiva Parohiei Costeștii Vechi
Scanare și digitizare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Sursa: „Oglinda Lumii”, anul IX, nr. 20, 15 mai 1930, p. 331.
Foto: „Oglinda Lumii”.
6. Familia Regală și demnitarii
Fotografiile din 1930 și cele de la sfințirea Catedralei din 1935 aparțin unor momente diferite. Primele păstrează doliul, parastasul și apropierea de supraviețuitori; celelalte surprind ceremonia noului lăcaș, la cinci ani după incendiu.
În primăvara anului 1930, Costeștiul a fost vizitat de Regina-văduvă Maria și de Prințul-Regent Nicolae. Revista Oglinda Lumii, în pagina „Parastasul dela Costești”, îi prezintă alături de oficialități, la serviciul religios și în apropierea supraviețuitorilor. Într-unul dintre cadre, Regina Maria îi mângâie pe cei răniți; în altul, Prințul-Regent Nicolae îl decorează pe generalul Todicescu.[4]
Prezența Reginei Maria nu a fost un simplu gest ceremonial. Într-o comunitate în care aproape fiecare familie purta doliu, venirea ei a însemnat recunoașterea publică a durerii și apropierea Casei Regale de cei rămași în viață. Presa a consemnat și contribuții financiare oferite pentru ajutorarea familiilor.
La funeraliile din 20 aprilie au fost prezenți reprezentanți ai autorităților și ai armatei. Fotografiile din Realitatea Ilustrată și din alte publicații îi identifică pe ministrul Alexandru Vaida-Voevod și pe generalul Mihail Todicescu. Aceste imagini aparțin anului 1930.
Regele Carol al II-lea apare într-un alt moment al istoriei: sfințirea Catedralei din Costești, la 21 iulie 1935. Fotografiile ANIC îl arată alături de Patriarhul Miron Cristea, de ierarhi, clerici și demnitari, participând la ritualul sfințirii. După ceremonie, Regele a vizitat și locul memorial al bisericii arse.[6]
Sursa: „Oglinda Lumii”, anul IX, nr. 20, 15 mai 1930, p. 331.
Foto: „Oglinda Lumii”.
7. Monumentul, capela și clopotnița
Locul vechii biserici de lemn poate fi recunoscut și astăzi. Monumentul comemorativ și perimetrul împrejmuit se află pe amprenta lăcașului distrus. Aici nu este vorba despre o localizare aproximativă, ci despre locul exact în care s-a aflat Biserica arsă din Costești.
Monumentul din piatră poartă plăcile pe care sunt înscrise numele celor 116 victime. Citite unul câte unul, numele schimbă felul în care este înțeles bilanțul. Nu mai sunt o cifră, ci oameni legați de familii, vârste, profesii și case care au rămas goale.
Clopotnița se află la intrarea în perimetrul memorial. Prin ea se trece spre monument și spre locul pomenirii. La sărbători și la comemorările anuale, sunetul clopotului deschide din nou drumul către memoria celor pieriți.
Capela și biserica memorială
După tragedie, în apropierea locului bisericii arse a fost ridicată o capelă. Lăcașul memorial de astăzi, aflat în grija Parohiei Costeștii Vechi, se găsește în același ansamblu, dar nu pe amprenta vechii biserici. El poartă hramurile „Învierea Domnului” și „Sfânta Muceniță Filofteia”.
Monumentul, perimetrul fostei biserici, clopotnița, cimitirul și biserica memorială alcătuiesc împreună locul în care Costeștiul își păstrează doliul și credința. Nu este un muzeu desprins de viața comunității, ci un spațiu viu, în care se slujește, se aprind lumânări și se rostesc numele celor morți.
Monumentul celor 116 victime, ridicat pe locul exact al altarului vechii biserici de lemn, distrusă în incendiul din 18 aprilie 1930.
Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Biserica memorială a Parohiei Costeștii Vechi, cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfânta Muceniță Filoteia”, ridicată în apropierea locului tragediei din 18 aprilie 1930.
Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
8. Construirea și sfințirea Catedralei
Catedrala din Costești este legată de tragedie, dar nu se află pe locul bisericii arse. Ea a fost ridicată după incendiul din 1930, la aproximativ doi kilometri de ansamblul memorial al Parohiei Costeștii Vechi, în cadrul Parohiei Costești.
După ce vechiul lăcaș a fost mistuit, construirea unei biserici de zid a devenit una dintre marile datorii ale comunității. Colectele organizate în țară au avut două scopuri: ajutorarea familiilor rămase fără copii, părinți ori sprijinitori și ridicarea unui nou lăcaș în care o asemenea nenorocire să nu se mai poată repeta.
Lucrările sunt documentate fotografic în anul 1931. Fișa oficială a monumentului indică anul 1932 pentru edificiu, iar sfințirea a avut loc în 1935. În numai câțiva ani, din contribuțiile venite din țară și din efortul local s-a ridicat o biserică de proporții cu totul diferite de vechiul lăcaș de lemn.
Arhitectură, pictură și colecta națională
Proiectul i-a aparținut arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet, una dintre personalitățile importante ale arhitecturii bisericești românești din perioada interbelică. Pictura a fost realizată de Dimitrie Belizarie. Fotografiile de șantier îi păstrează pe cei doi în apropierea clădirii aflate în lucru.
Publicația bisericească Apostolul consemna în 1935 că prin colectă se strânseseră aproape zece milioane de lei. Fondurile au fost folosite pentru noua biserică, înzestrarea ei, casa parohială, lucrările memoriale și sprijinirea celor loviți de tragedie.[6]
Catedrala, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Prooroc Ilie”, este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice cu codul AG-II-m-B-13613.[7]
21 iulie 1935
Sfințirea Catedralei a avut loc la 21 iulie 1935. La ceremonie au participat Regele Carol al II-lea, Patriarhul Miron Cristea, episcopul Nichita Duma, ierarhi, clerici, demnitari și o mare mulțime de credincioși.
Reportajul din Apostolul descrie înconjurarea bisericii, pregătirea Sfintei Mese și semnarea hrisovului. Fotografiile păstrate la Arhivele Naționale Istorice Centrale surprind aceleași momente și îi arată pe Rege și pe Patriarh în interiorul și în jurul noii Catedrale.
După slujbă, Regele Carol al II-lea s-a deplasat la locul memorial al bisericii arse. Astfel, ziua sfințirii a legat cele două locuri distincte ale memoriei: Catedrala nouă, ridicată prin solidaritate, și perimetrul vechii biserici, unde rămăseseră monumentul și numele victimelor.
În prim-plan sunt identificați arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet și pictorul Dimitrie Belizarie.
Sursă:
Sursa originală: ANIC.
Imagine consultată prin Fototeca Ortodoxiei Românești.
9. Documentare și imagini de arhivă
Istoria Bisericii Arse din Costești nu s-a păstrat numai în texte. Fotografiile făcute în 1930, imaginile funeraliilor, chipurile supraviețuitorilor, cadrele cu Familia Regală, fotografiile șantierului Catedralei și filmul sfințirii din 1935 alcătuiesc o arhivă vizuală de o valoare deosebită.
O parte dintre fotografiile originale se află la biserică și au fost scanate de COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE. Altele provin din revistele vremii. Seria de la sfințirea Catedralei are ca sursă originală ANIC și a fost consultată prin Fototeca Ortodoxiei Românești.
Unele imagini surprind urmările directe ale incendiului. Ele sunt tulburătoare, dar au valoare documentară. În această pagină sunt păstrate într-o galerie separată, închisă implicit și precedată de un avertisment, pentru ca fiecare cititor să aleagă dacă dorește să le vadă.
„Biserica arsă de la Costești — 18 aprilie 1930. Un Paște în lacrimi”
Documentarul realizat de Daniel Mincă urmărește tragedia, locul memorial și felul în care evenimentul a rămas în conștiința orașului.
„Focul”
Filmul realizat de Ana Maria Dulică transpune în limbaj cinematografic memoria tragediei și a fost distins cu Marele Premiu la Festivalul-Concurs al filmului cu tematică religioasă „Lumină din lumină”.
Sfințirea Catedralei și vizita la locul memorial — 21 iulie 1935
Secvențele îl surprind pe Regele Carol al II-lea, pe Patriarhul Miron Cristea, clerul și oficialitățile la noua Catedrală. Imaginile aparțin zilei sfințirii din 21 iulie 1935 și continuă cu vizita la locul memorial al bisericii arse.
10. Documente de presă și mărturii
Primele istorii ale tragediei au fost scrise în grabă, la câteva ore sau zile după incendiu. De aceea, presa vremii este indispensabilă, dar nu întotdeauna concordantă. Ziarele diferă asupra numărului celor aflați în biserică, asupra dimensiunilor lăcașului și asupra felului în care a pornit focul. În schimb, se confirmă reciproc în privința spațiului foarte mic, a singurei ieșiri, a răspândirii rapide a flăcărilor și a numărului uriaș de victime.
Lumina Satelor
Numerele din 27 aprilie și 4 mai 1930 au publicat relatări ample despre nenorocire, funeralii, donații și numărul celor salvați. Limbajul este cel al presei bisericești a epocii, încărcat de durere, dar paginile păstrează detalii pe care alte surse nu le mai menționează.
Renașterea
Numărul din 4 mai 1930 a publicat atât o cronică a catastrofei, cât și scrisoarea pastorală a Patriarhului Miron Cristea. Pastorala este unul dintre documentele cele mai importante ale dosarului, deoarece arată reacția instituțională: parastas general, colectă și măsuri de prevenire a altor incendii.
Realitatea Ilustrată
Reportajul „Groază din Vinerea Mare”, semnat de Radu Vornea, combină relatarea jurnalistică, fotografiile și mărturia supraviețuitorului D.C. Textul are stilul dramatic al revistei ilustrate interbelice, dar imaginile și mărturia oferă o perspectivă directă asupra locului, a fumului, a îmbulzelii și a funeraliilor.
Oglinda Lumii
Planșa „Parastasul dela Costești”, publicată la 15 mai 1930, păstrează șase imagini: Regina Maria și Prințul-Regent Nicolae în timpul vizitei, un grup de supraviețuitori răniți, decorarea generalului Todiescu, serviciul religios, Regina Maria alături de supraviețuitori și mulțimea adunată la parastas.
Legenda salbei
În memoria populară a circulat și povestea unei salbe furate de la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, urmată de pedeapsa focului. Legenda a fost reluată în timp, uneori ca explicație a tragediei. Documentele nu o confirmă drept cauză istorică. Valoarea ei este alta: arată cum a încercat comunitatea să dea un sens religios unei nenorociri atât de greu de cuprins.
În acest dosar, faptele documentate, mărturiile presei și legenda sunt păstrate împreună, dar nu sunt confundate. Faptul rămâne fapt, mărturia poartă numele sursei, iar legenda este prezentată ca parte a memoriei culturale.
11. Cronologia comemorărilor
Memoria tragediei nu s-a păstrat printr-un singur monument sau printr-o singură ceremonie. Ea s-a construit în timp, prin funeralii, parastase, ridicarea noii biserici, pomeniri anuale, filme, articole și cântece.
18 aprilie 1930 — incendiul din Vinerea Mare
Vechea biserică de lemn din Costești este mistuită de foc în timpul Deniei Prohodului Domnului. Bilanțul final ajunge la 116 victime.
20 aprilie 1930 — funeraliile colective
În Duminica Paștelui, victimele sunt conduse spre cimitir în prezența unui sobor numeros, a autorităților și a unei mulțimi venite din întreaga regiune.
Primăvara anului 1930 — parastase, vizite și colecte
În țară sunt oficiate slujbe de pomenire și se strâng ajutoare. Regina Maria și Prințul-Regent Nicolae vin la Costești, iar presa publică imagini cu supraviețuitorii și cu serviciul religios.
1931–1932 — ridicarea Catedralei
Fotografiile din 1931 surprind lucrările și îi păstrează pe arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet și pictorul Dimitrie Belizarie. Fișa oficială a monumentului datează edificiul în 1932.
21 iulie 1935 — sfințirea Catedralei
Regele Carol al II-lea, Patriarhul Miron Cristea, ierarhi și credincioși participă la sfințirea noului lăcaș. După ceremonie, Regele vizitează locul memorial al bisericii arse.
Pomenirea anuală
Tradiția locală adună comunitatea în a doua zi de Paști la monumentul victimelor. Sunt rostite numele, se aprind lumânări, se depun coroane și se cântă „Veșnica pomenire”. Un articol din Ziarul Lumina atribuie Sfântului Sinod hotărârea acestei pomeniri anuale.[8]
21 aprilie 2025 — comemorarea a 95 de ani
Copiii Clubului Copiilor Costești interpretează „Balada Bisericii Arse” chiar pe locul vechiului lăcaș, într-un moment care leagă generația de astăzi de copiii și tinerii pieriți în 1930.
Prin această continuitate, pomenirea nu a rămas o formalitate. Ea a devenit una dintre datoriile morale ale orașului. În fiecare an, comunitatea se întoarce la locul tragediei nu pentru a repeta durerea, ci pentru a păstra numele și a transmite mai departe adevărul despre ceea ce s-a întâmplat.
Biserica memorială a Parohiei Costeștii Vechi, cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfânta Muceniță Filofteia”.
Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
12. Balada și memoria culturală
Tragedia din Costești a trecut din documente în memoria orală și din memoria orală în cântec. „Balada Bisericii Arse” a circulat în mai multe variante, păstrând nu numai relatarea focului, ci și felul în care comunitatea și-a plâns morții.
Balada nu este un proces-verbal și nu poate fi folosită pentru stabilirea numărului celor aflați în biserică, a cauzei exacte a incendiului ori a succesiunii fiecărui moment. Ea este o mărturie culturală: durerea transformată în vers, credința așezată lângă pierdere și nevoia oamenilor de a spune mai departe ceea ce nu trebuia uitat.
În cultura locală, cântecul a îndeplinit un rol pe care arhivele nu îl puteau îndeplini singure. A dus povestea spre oameni care nu citiseră ziarele din 1930 și nu văzuseră documentele. Prin el, numele Bisericii Arse a rămas viu în familii, la școală, la biserică și în ceremoniile de comemorare.
La 21 aprilie 2025, când s-au împlinit 95 de ani de la tragedie, balada a fost interpretată chiar pe locul vechii biserici de copiii Clubului Copiilor Costești, coordonați de profesoara Sofia Vasilescu. Glasurile copiilor de astăzi au dat memoriei o formă nouă, fără să-i schimbe miezul: legătura dintre generații.
Balada Bisericii Arse de la Costești — comemorarea a 95 de ani
Un moment emoționant al comemorării a fost oferit de copiii din cadrul Clubului Copiilor Costești, coordonați de profesor Sofia Vasilescu, care au interpretat „Balada Bisericii Arse de la Costești”.
Interpretare: Copiii Clubului Copiilor Costești
Coordonator: prof. Sofia Vasilescu
Înregistrare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE, 21 aprilie 2025
Galerie istorică și memorială
Galeria reunește fotografii păstrate în arhiva bisericii, imagini publicate în presa epocii, documente referitoare la Familia Regală, fotografii de la construirea și sfințirea Catedralei, precum și imagini contemporane ale ansamblului memorial al Parohiei Costeștii Vechi.
Fotografiile sunt afișate în proporțiile lor originale, fără decuparea imaginilor-portret și fără întinderea cadrelor peisaj.
Creditarea se păstrează în legenda fiecărei imagini. Fotografiile din arhiva bisericii au fost scanate și digitizate de COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE. Imaginile din 21 iulie 1935 au ca sursă originală ANIC și au fost consultate prin Fototeca Ortodoxiei Românești.
Machetă-reconstituire a vechii biserici de lemn din Costești, realizată pe baza mărturiilor localnicilor. Macheta este păstrată la biserica Parohiei Costeștii Vechi. Autorul machetei este în curs de identificare. Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Ruinele bisericii de lemn din Costești după incendiul din 18 aprilie 1930.
Sursa originală: Arhiva Parohiei Costeștii Vechi.
Scanare și digitizare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Inscripție funerară dedicată învățătorului Ștefan C. Ilie, mort la 18 aprilie 1930, la vârsta de 34 de ani.
Sursa originală: Arhiva Parohiei Costeștii Vechi
Scanare și digitizare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Stradă din Costești cu steaguri negre în zilele de doliu de după incendiu. Sursa originală: Arhiva Parohiei/Bisericii din Costești. Scanare și digitizare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Pregătirea locurilor de înhumare pentru victimele tragediei, aprilie 1930. Sursa originală: Arhiva Parohiei/Bisericii din Costești. Scanare și digitizare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Femei adunate la ceremonia de pomenire de la Costești. Sursa originală: Arhiva Parohiei/Bisericii din Costești. Scanare și digitizare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Sobor de clerici în timpul unei ceremonii religioase organizate la Costești în memoria victimelor.
Procesiune religioasă și mulțimea adunată la Costești în memoria victimelor.
Regina Maria la locul de pomenire al victimelor tragediei de la Costești.
Regina-văduvă Maria, Prințul-Regent Nicolae și oficialități vizitează Costeștiul. Sursa: „Oglinda Lumii”, anul IX, nr. 20, 15 mai 1930, p. 331.
Un grup de supraviețuitori răniți, potrivit legendei revistei „Oglinda Lumii”, anul IX, nr. 20, 15 mai 1930, p. 331.
Prințul-Regent Nicolae îl decorează pe generalul Todicescu din Pitești. Sursa: „Oglinda Lumii”, anul IX, nr. 20, 15 mai 1930, p. 331.
În timpul serviciului religios de la parastasul din Costești. Sursa: „Oglinda Lumii”, anul IX, nr. 20, 15 mai 1930, p. 331.
Regina-văduvă Maria îi mângâie pe supraviețuitori. Sursa: „Oglinda Lumii”, anul IX, nr. 20, 15 mai 1930, p. 331.
Mulțimea de săteni în timpul parastasului. Sursa: „Oglinda Lumii”, anul IX, nr. 20, 15 mai 1930, p. 331.
Planșa integrală „Parastasul dela Costești”, publicată în „Oglinda Lumii”, anul IX, nr. 20, 15 mai 1930, p. 331.
Ansamblul memorial al Parohiei Costeștii Vechi. Monumentul și gardul marchează locul exact al vechii biserici arse; în dreapta se află biserica memorială din piatră. Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Monumentul celor 116 victime, ridicat pe locul exact al vechii biserici de lemn. Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Vedere frontală a monumentului și a plăcilor cu numele victimelor. Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Monumentul victimelor, fotografiat în perioada pomenirii. Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Detaliu al monumentului ridicat pe locul bisericii arse. Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Ansamblul memorial al Parohiei Costeștii Vechi, primăvara. Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Monumentul și biserica memorială a Parohiei Costeștii Vechi. Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Ansamblul memorial văzut dinspre cimitir. Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Biserica memorială din piatră a Parohiei Costeștii Vechi, cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfânta Muceniță Filofteia”.
Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Biserica memorială din piatră a Parohiei Costeștii Vechi, cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfânta Muceniță Filofteia”.
Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Parohia Costeștii Vechi
Monumentul comemorativ și biserica memorială din piatră a Parohiei Costeștii Vechi, cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfânta Muceniță Filofteia”.
Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Biserica memorială a Parohiei Costeștii Vechi, vedere laterală. Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Ansamblul memorial al Parohiei Costeștii Vechi. Monumentul și perimetrul împrejmuit marchează locul exact al vechii biserici de lemn distruse în incendiul din 18 aprilie 1930, iar în apropiere se află biserica memorială din piatră.
Foto: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Placa comemorativă de pe monumentul victimelor tragediei din 18 aprilie 1930.
Catedrala din Costești în timpul lucrărilor din 1931. În prim-plan sunt identificați arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet și pictorul Dimitrie Belizarie.
Noua Catedrală din Costești în timpul lucrărilor, în anul 1931.
Regele Carol al II-lea și Patriarhul Miron Cristea la sfințirea Catedralei din Costești, 21 iulie 1935. Sursa originală: ANIC; consultare prin Fototeca Ortodoxiei Românești.
Procesiunea clerului în jurul Catedralei din Costești, 21 iulie 1935. Sursa originală: ANIC; consultare prin Fototeca Ortodoxiei Românești.
Regele Carol al II-lea alături de ierarhi la sfințirea Catedralei din Costești, 21 iulie 1935. Sursa originală: ANIC; consultare prin Fototeca Ortodoxiei Românești.
Regele Carol al II-lea și Patriarhul Miron Cristea la pregătirea Sfintei Mese, 21 iulie 1935. Sursa originală: ANIC; consultare prin Fototeca Ortodoxiei Românești.
Regele Carol al II-lea alături de clerici și demnitari în timpul rugăciunii, 21 iulie 1935. Sursa originală: ANIC; consultare prin Fototeca Ortodoxiei Românești.
Patriarhul Miron Cristea și Regele Carol al II-lea înconjoară Catedrala din Costești, 21 iulie 1935. Sursa originală: ANIC; consultare prin Fototeca Ortodoxiei Românești.
Avertisment: galeria următoare conține imagini istorice sensibile
Imaginile documentează urmările incendiului din 18 aprilie 1930 și pot prezenta victime, sicrie sau scene de doliu. Ele pot afecta emoțional cititorii. Sunt publicate exclusiv pentru valoarea lor documentară și trebuie privite cu respect față de victime și familiile lor.
Continuarea vizualizării reprezintă alegerea cititorului.
Urmările incendiului din 18 aprilie 1930. Imagine istorică explicită.
Victimă pregătită pentru înhumare. Imagine istorică explicită.
Urmările tragediei din 1930. Reproducere din presa vremii.
Cadru publicat în planșa „Sfâșietoarea catastrofă din Costești”. Imagine explicită.
14. Surse, credite și completări
Dosarul a fost construit din publicații contemporane tragediei, surse bisericești, studii istorice, fotografii din arhiva parohiei, imagini de presă și documente referitoare la ridicarea și sfințirea Catedralei. Sursele din 1930 nu oferă întotdeauna aceleași cifre; de aceea, diferențele au fost păstrate acolo unde ele fac parte din istoria documentării.
- Lumina Satelor, anul IX, nr. 17, 27 aprilie 1930, articolul „O groaznică nenorocire de Paști”; și nr. 18, 4 mai 1930, articolul „Groaznica nenorocire dela Costești”. Document digital. Înapoi la text
- „Scrisoarea pastorală a I.P.S. Sale Miron, Patriarhul României, către toți fiii țării, din prilejul nenorocirii dela Costești”, în Renașterea, anul VIII, nr. 18, 4 mai 1930, pp. 10–11; în același număr, cronica „Catastrofa dela Costești”. Document digital.
- Radu Vornea, „Groază din Vinerea Mare. Un supraviețuitor povestește cum a ars biserica din Costești”, în Realitatea Ilustrată, anul IV, nr. 170, 1 mai 1930, pp. 5–8. Document digital. Înapoi la text
- „Parastasul dela Costești”, în Oglinda Lumii, anul IX, nr. 20, 15 mai 1930, p. 331. Planșa cuprinde imaginile Reginei Maria, ale Prințului-Regent Nicolae, ale supraviețuitorilor și ale serviciului religios. Înapoi la text
- Ștefan Grigorescu, „Tragedia națională de la Costești — Argeș (1930)”, în Bibliotheca Septentrionalis, nr. 56/2021, pp. 86–88. Studiul citează și articolul „Costeștii — Vale a plângerii”, din Cultura Poporului, nr. 324, 11 mai 1930, p. 3. Studiul digital. Înapoi la text
- „Sfințirea bisericii din Costești”, în Apostolul, anul XII, nr. 15–16, 1–15 august 1935, pp. 260–262. Document digital. Înapoi la text
- Institutul Național al Patrimoniului / CIMEC, fișa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Prooroc Ilie”, cod LMI AG-II-m-B-13613. Fișa oficială. Înapoi la text
- Cristian Constantin Bostan, „Pomenirea copiilor morți în incendiul din 1930”, Ziarul Lumina, 27 aprilie 2011. Articolul consemnează pomenirea celor 116 victime și atribuie Sfântului Sinod hotărârea pomenirii anuale în lunea de după Paști. Articolul. Înapoi la text
Alte surse consultate
- Adrian Sămărescu, Un eveniment tragic și istoriile lui alternative. Focul de la Costești: 1930–2010, Editura Tiparg, Pitești, 2010.
- Renașterea, anul VIII, nr. 23, 8 iunie 1930, referirea la circulara bisericească nr. 3788/1930.
- Fotografiile sfințirii Catedralei, 21 iulie 1935 — sursa originală: ANIC; consultare prin Fototeca Ortodoxiei Românești.
- Fotografii istorice — sursa originală: Arhiva Parohiei/Bisericii din Costești; scanare și digitizare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
- Fotografii contemporane ale ansamblului memorial — Arhiva COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE.
Credite pentru machetă și imagini
Macheta vechii biserici de lemn este păstrată la biserica Parohiei Costeștii Vechi. Fotografia machetei a fost realizată de COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE. Numele autorului machetei va fi adăugat după confirmarea oferită de parohie.
Fotografiile de la sfințirea Catedralei sunt datate 21 iulie 1935 și localizate la Costești, județul Argeș. Sursa originală este ANIC, iar Fototeca Ortodoxiei Românești este platforma prin care imaginile au fost consultate.
Dosarul rămâne deschis fotografiilor, documentelor și mărturiilor care pot completa istoria. Orice material nou va fi însoțit de proveniență, datare și credit, astfel încât memoria publică a tragediei să rămână întemeiată pe documente.
Costeștiul nu a uitat. În fiecare an, la monument, numele celor 116 victime sunt chemate din nou în rugăciune. Câtă vreme aceste nume sunt rostite, câtă vreme fotografiile sunt păstrate și copiii orașului învață balada, Biserica Arsă din Costești nu rămâne numai o ruină a trecutului, ci o parte vie din memoria comunității.
Autor: Cristian Vlădescu
Documentare: COSTEȘTI-ARGEȘ ONLINE
