19 aprilie 2024

Târgul Anual Tradițional de Sfântul Ilie – 20 iulie 2023

By Cristian Vlădescu iul.17,2023

În fiecare an, pe  data de 20 iulie, de Sfântul Ilie, la Costești are loc Târgul Anual Tradițional de „ Sfântul Ilie ”, manifestare care și anul acesta se desfășoară pe Stadionul Orășenesc din Costești. Bâlciul de odinioară își are originea în manifestările prilejuite de sfințirea bisericii.

Biserica a fost construită în formă de cruce, cu două turle, din cărămidă și piatră de Albești, între anii 1930 și 1932. Cel care a gândit și proiectat biserica nouă din Costești a fost Dimitrie Ionescu – Berechet, unul dintre cei mai mari arhitecți români. Pictura a fost realizată de Dimitrie Belizarie și el unul dintre cei mai vestiți pictori bisericești. Biserica din Costești, ce poartă hramul Sfântului Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul, făcătorul de minuni și aducătorul de ploi, a fost sfințită pe 21 iulie 1935 de un sobor de clerici în frunte cu episcopul Argeșului, Nichita Duma, și Patriarhul României, Miron Cristea, la acest eveniment a fost prezent și regele Carol al II-lea al României. Vestea că Regele României, Carol al II-lea va fi prezent la sfințirea bisericii a făcut ca peste 5.000 de oameni să se adune la Costești, unii sosind cu căruțele cu o zi înainte de marele eveniment.

Arh. Dimitrie Ionescu – Berechet și pictorul Dimitrie Belizarie, la construcția Bisericii din Costești, Argeș, 1931
Detalii istorice privind construcția noii biserici din Costești, Argeș: În fotografie apar: Patriarhul Miron Cristea, Preotul Constantin Dron, Arh. Dimitrie Ionescu – Berechet , Arh. Mazilu
 

Tot la Sfântul Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul, face referire și Stema Orașului Costești aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 552 la  data de 14 august 2013.

Stema Orașului Costești

SEMNIFICAȚIA STEMEI: Sfântul Ilie face trimitere la catedrala cu același hram de pe teritoriul orașului. Carul și caii de foc sunt specifice vieții Sfântului Ilie, fapt relatat și în vechea scriptură a Vechiului Testament. Snopul de spice de grâu arată ocupația principală a locuitorilor orașului, agricultura. Coroana murală, cu trei turnuri crenelate, arată faptul că localitatea Costești are rangul de oraș.

Manifestările prilejuite de sărbătorirea  Sfântului Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul, Patronul Spiritual al orașului Costești, debutează în data de 19 iulie 2023 cu un spectacol extraordinar de folclor internațional în cadrul Festivalului Internațional de Folclor ,,Carpați” – ediția a XXXVII-a.

Ora 18.30: Primirea delegaţiilor la Primăria Orașului Costești

Ora 19.00: Parada ansamblurilor de dans participante la Festivalul Internaţional de Folclor „CARPAŢI”, pe traseul Primărie – Stadion

Ora 19.30: STADIONUL ORĂȘENESC COSTEȘTI – Înmânarea Trofeului ,,Carpați”, de către organizatori

Pe scena amplasată în incinta stadionului  ansamblurile participante vor prezenta programele artistice:

BULGARIA – Dance Ensemble ,,PIRIN MAGIC”, Petrich

GEORGIA – Choreographic Ensemble ,,BETLEMI”- Koda

MACEDONIA DE NORD – Z Kud ,,NEGORICI”

SERBIA – CZNTK „ABRASEVIC”- Kragujevac

TURCIA – Mamak Belediyesi Halk Oyunlari Toplulugu

ROMÂNIA – Ansamblul „HODĂCEANA” județul Mureș

ROMÂNIA – Ansamblul „DOINA ARGEȘULUI” județul Argeș

ROMÂNIA – Ansamblul Folcloric „MUGURELUL”, Costești, județul Argeș

ORGANIZATORI: Consiliul Judeţean Argeş și  Primăria Orașului Costești 

Programul manifestărilor continuă joi 20 iulie 2023 cu un program de folclor românesc în cadrul Festivalului Național de Folclor ,,Dumitru Tudor Refu” – ediția a XIII-a.

By Cristian Vlădescu

Costești Argeș Online a luat naștere în urmă cu ceva vreme, în anul 2008 mai exact, devenind o adevărată arhivă digitală cu imagini și informații valoroase din istoria orașului Costești. Tot în această perioadă mi-am dat seama că orașul are ceva unic, parcursul pe care l-a avut în istorie și modul în care a rezistat diferitelor evenimente nefericite care și-au lăsat mai mult sau mai puțin amprenta, precum și pasiunea mea pentru istorie m-au îndemnat să „descopăr” cu adevărat Costeștiul.

Related Post

Lasă un răspuns