Ion Baicea, primarul orașului Costești, a primit distincția eparhială ,,Sfântul Neagoe Vodă Basarab”

Ion Baicea, primarul orașului Costești, a primit distincția eparhială ,,Sfântul Neagoe Vodă Basarab”

Slujire Arhierească la Catedrala din Costești

În ziua de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi, credincioșii argeșeni din orașul Costești s-au bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie în măreața catedrală aflată sub ocrotirea Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul.

Pentru a păstra vie amintirea celor care au contribuit la ridicarea acestei biserici între anii 1930-1935, Chiriarhul Eparhiei a săvârșit și o slujbă de pomenire.
De asemenea, pentru a răsplăti eforturile depuse în ultimii ani de autoritățile locale pentru finanțarea unor lucrări de restaurare și înfrumusețare a sfântului locaș de rugăciune, Ierarhul Argeșean a oferit domnului Ion Baicea, primarul orașului Costești, distincția eparhială ,,Sfântul Neagoe Vodă Basarab”
În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit membrilor Consiliului Local al orașului Costești și credincioșilor din această urbe, pentru grija deosebită arătată față frumoasa Catedrală, un simbol al solidarității poporului roman.
După tragedia din 18 aprilie 1930, când bisericuţa de lemn din Costeşti, satul Zorile, a ars din temelii chiar în Vinerea Mare a Paştelui şi, odată cu ea, aproape toţi copiii satului aflaţi la slujbă, 116 la număr, creştinii din întreaga ţară au ajutat la ridicarea unei alte biserici în Costeşti.
Iniţiativa i-a aparţinut Patriarhului României de atunci, Miron Cristea, care a demarat o colectă publică naţională, susţinută de ziarul „Universul“ şi Guvernul României, prin Ministerul de Interne. Pe lângă materialele de construcţie, a mai fost strânsă şi suma de 10 milioane de lei, bani cu ajutorul cărora s-au ridicat, la 2 km de locul incendiului, noua biserică, casa parohială şi paraclisul din cimitir.

SURSĂ : Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cristian Vlădescu
Author: Cristian Vlădescu

Costești Argeș Online a luat naștere în urmă cu ceva vreme, în anul 2008 mai exact, devenind o adevărată arhivă digitală cu imagini și informații valoroase din istoria orașului Costești. Tot în această perioadă mi-am dat seama că orașul are ceva unic, parcursul pe care l-a avut în istorie și modul în care a rezistat diferitelor evenimente nefericite care și-au lăsat mai mult sau mai puțin amprenta, precum și pasiunea mea pentru istorie m-au îndemnat să „descopăr” cu adevărat Costeștiul.

By Cristian Vlădescu

Lasă un răspuns