Stroescu Florian (PIRI) a fost condus miercuri 18.01.2023 pe ultimul drum în strigătele călușarilor.
Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica „Cuvioasa Paraschiva” Costești din Cartierul Zorile. Acesta a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni, oameni care l-au cunoscut și îndrăgit, dar și de colegii din ceata de călușari. În momentul când sicriul cu trupul neînsuflețit a fost scos din biserică un ultim ritual și strigătele călușarilor au însoțit cortegiul funerar pe tot traseul până la cimitirul Parohiei Zorile.Dumnezeu să-l odihnească-n pace!