Decretul privind instaurarea stării de urgență prevede că o serie de documente eliberate de autoritățile publice și care urmează să expire își vor menține valabilitatea, până la finalizarea acestei perioade.
Următoarele documente rămân valabile chiar dacă expiră în această perioadă:
- Cartea de identitate
- Permisul de conducere
- Certificatul de urbanism
- Autorizațiile de construire și funcționare
- Avizele emise de autorități
“Articolul 14 semnat luni, 16 martie 2020, din decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României spune că se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență. Cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, viza de reședință, dacă acestea expiră pe perioada stării de urgență, ele își mențin valabilitatea până la sfârșitul stării de urgență. La fel, este valabil pentru autorizațiile de construcție sau pentru certificatele de urbanism. “