13 iulie 2024

Naționale

Orașul Costești beneficiază de modernizarea infrastructurii rutiere prin „Programul National de Investiții Anghel Saligny”

 Programul National de Investiții „Anghel Saligny”, supranumit Anghel Saligny de la numele marelui inginer, este un proiect prin care primarul Orașului Costești, ing. Ion BAICEA va investi în infrastructura rutieră locală.

Prin aprobarea acestui proiect, Orașul Costești va beneficia de 7.000.000 RON cu T.V.A. inclus, pentru modernizarea prin asfaltare a străzilor:

  • MĂRGĂRITARULUI;
  • METALURGIEI;
  • FDT. SALCÂMI;
  • PROGRESULUI.

Tot prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Argeș va beneficia de 24.391.402 RON cu T.V.A. inclus pentru  modernizarea drumului județean DJ 703B  Costești – Pădureți cu o lungime totală de 10,312 Km.  Traseul  acoperă distanța – Pădureți (de la intersecția cu DJ679) Km 48+975  până la  Costești, Km 59+287 (de la intersecția cu DN 65A).

ietraditionala.com

DJ 703B
DJ 703B


ietraditionala.com
Programul National de Investiții „Anghel Saligny”

1916 – 1918, pe urmele eroilor din Costești

1916 – 1918, pe urmele eroilor din Costești

Monumentul eroilor din Costești, operă a sculptorului Ion C. Dimitriu-Bârlad (1925)
Monumentul eroilor din Costești, operă a sculptorului Ion C. Dimitriu-Bârlad (1925),

Prin acest articol doresc să evoc evenimentele și faptele de vitejie ale eroilor costeșteni, morți în luptele din Primul Război Mondial, în semn de veșnică cinstire pentru sacrificiului celor căzuți pentru reîntregirea patriei. Efortul meu de investigare a arhivelor dedicate acestui subiect, a fost făcut cu speranța că istoria participării costeștenilor și a Orașului Costești la Primul Război Mondial va fi scrisă cu bună credință, întemeindu-ne pe adevărul istoric.

Prin Înaltul Decret nr. 2784 din 14 august, în noaptea de 14/15 august la ora 24:00 întreaga
armată română a fost mobilizată și pusă pe picior de război.

M.S. Regele
Ferdinand, cel mai viteaz dintre viteji, cuvânta astfel în chemarea Lui către
poporul român.
“Ostași,
V-am chemat ca să purtați steagurile voastre peste hotarele unde frații noștri vă așteaptă cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazu și Stefan cel Mare, a căror rămășițe zac în pământurile ce veți dezrobi, vă îndeamnă la biruință ca vrednici urmași ai ostașilor, care au învins la Războieni, la Călugăreni și la Plevna. Veți lupta alături de marile națiuni cu care ne-am unit.
O luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să-i îndurăm greutățile și cu ajutorul lui Dumnezeu izbânda va fi a noastră.
Arătați-vă dar vrednici de gloria străbună.
De-a lungul veacurilor, un neam întreg vă va binecuvânta și slăvi.
FERDINAND.”

România-Documentele Unirii 1918
Sursă foto: România-Documentele Unirii 1918 (Arhivele Statului din România, Editura Fundației Culturale Române

Lupta a început, pentru România, în seara zilei de 27 august 1916, când țara noastră a declarat război Austro-Ungariei. Previzibil, Germania și Bulgaria – aliatele dublei monarhii, au intrat imediat în luptă.

În urma cercetărilor mele am descoperit că, încă de la început, Eroii din Costești au participat la:

Bătălia de la Turtucaia 19-20 august (1-2 septembrie) 1916

Subunități românești pe frontul de la TurtucaiaÎn noaptea de 19-20 august (1-2 septembrie) 1916, trupele bulgaro-germane au atacat simultan pe întregul sector al frontului din zona Capului de pod Turtucaia. Inamicul a reușit să intre în cele trei sectoare de acoperire.
Comandantul român de la Turtucaia nu a avut un serviciu eficient de recunoaștere în teren, ceea ce a condus la luarea de măsuri greșite şi la erori în evaluarea atacatorilor, fapte cu implicații directe în organizarea și desfășurarea apărării. Telegrame şi telefoane ”prăpăstioase” au venit încă de la început de la comandantul cetății Turtucaia, generalul Constantin Teodorescu, ”care era cu totul sub nivelul cerinţelor, cum îl arăta chiar fizicul său”. El avea să pomenească de predare încă din ziua de 20 august/2 septembrie, deși de abia începuse atacul! În acest context, sublocotenentul Ştefan S. Nicolae s-a remarcat în luptele de la 23 august/5 septembrie. El a comandat plutonul 3 din Compania a 12-a din Regimentul 34 infanterie. S-a avântat din proprie inițiativă în luptă, preluând comanda unităților românești din sectorul în care se afla. Inamicul a fost respins cu pierderi mari şi, pentru moment, subunitățile românești au fost salvate de la nimicire. În propunerea de decorare se arăta că: „și-a impus autoritatea asupra soldaților din regimentele 74, 80, 84 şi 79, care la început nu voiau să înainteze odată cu plutonul său, și i-a dus înainte. Ajungând la 400 metri de inamic a executat cu multă energie atacul cu baioneta asupra inamicului, pe care l-a respins cu pierderi”. În noaptea de 23-24 august (5-6 septembrie) a fost liniște. Harta luptelor de la TurtucaiaRegimentul a avut răgazul să își organizeze unitățile sale pe linia a III-a de rezistenţă a capului de pod. În zorii zilei de 24 august/6 septembrie, comandantul regimentului constănțean a primit ordinul să contraatace și să respingă inamicul din fața liniei a III-a de apărare. La ora 5 dimineața, Compania 9 infanterie, voind să se așeze pe baza înaintată de plecare la atac, a fost descoperită de inamic și s-a tras asupra ei. Atacul a început pe tot frontul, adversarul este respins în unele locuri, dar din cauza bombardamentului de artilerie inamic, dobrogenii sunt nevoiți să revină la vechile poziții. La ora 8.30, inamicul pornește la atac și reușește să respingă aripa stângă a Regimentului 34 infanterie. La ora 14.00, forțele bulgaro-germane au atacat viguros pe tot frontul, susținute de un puternic foc de artilerie de toate calibrele și de un număr covârșitor de arme automate”.

Bibliografie:

BATALIA DE LA CAPUL DE POD TURTUCAIA ÎN SEPTEMBRIE 1916

Titlu: BATALIA DE LA CAPUL DE POD TURTUCAIA ÎN SEPTEMBRIE 1916
Autori: Albu Dănuț – LIGA MILITARILOR PROFESIONIȘTI
Data publicării: 7 septembrie 2016
Descriere: Arc peste timp, Eroii neamului, Istorie militară.

În aceste lupte s-a remarcat  Maior(R) Ștefan S. Nicolae din Costești, satul Stârci, atunci având gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 34 infanterie „Constanța”. vezi și articolul dedicat eroului de la Turtucaia

Maior(R) Ștefan S. Nicolae din Costeşti, satul Stârci, eroul de la Turtucaia

Maior(R) Ștefan S. Nicolae – Eroul de la Turtucaia
Maior(R) Ștefan S. Nicolae – Eroul de la Turtucaia

Pe 27 august 1916, trei armate române, au trecut la atac traversând Carpații Meridionali, după care au intrat în Transilvania.

În perioada 2/15 septembrie 1916 au avut loc Luptele de pe Olt, prin forțarea râului Olt de către trupele române, la Feldioara , în ea fiind angajate forțe române din Divizia 3 Infanterie, Divizia 6 Infanterie, Divizia 22 Infanterie română și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 71 Infanterie austro-ungară. A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în operația ofensivă în Transilvania.

În luptele purtate la Trecerea Oltului cade la datorie soldatul Ștefănescu Stan din Costești, Argeș, contigentul 1910.Eroul nu este înscris pe plăcile de marmură ale Monumentului eroilor din Costești și nici nu este marcat în Cartea Eroilor, Argeș din 1984.

3. Operația de apărare a trecătorilor (1916)

Lupta de la Mohu ( Comuna Șelimbăr, Sibiu) 19 septembrie 1916

Noaptea de 19 septembrie era plină de lună; piscurile munților poleite cu argint, mângâiau înaltul cerului. Păsări de noapte spintecau văzduhul liniștit, țipând a moarte.
Și în lumina argintie, la miezul nopții, Regimentul în coloană de marș îndreptându-se spre satul Mohu, pe care trebuia să-l atace, părea un balaur uriaș, târându-se pe drumul prăfuit.
În mintea fiecărui ostaș se depănau gânduri felurite, dar toate mergând sau spre victoria de mâine, sau spre cei de acasă.
Parcă niciodată nu fusese atâta presimțire de moarte în lungul coloanei ca acum. Țipătul păsărilor de noapte, niciodată nu tulburaseră ca acum, sufletul viteaz.
Batalionul I era în avangardă, al III-lea și Regimentul, grosul coloanei. În zorii zilei coloana se apropia de sat. Batalionul I pune mâna pe sat, unde prinde câteva patrule.
Dar, dușmanul se cuibărise pe înălțimile de la miază-noapte și apus de sat. Soarele era de o suliță pe cer. Regimentul ia formația de atac, în valuri de trăgători, înapoia dealului Galgenberg. O liniște adâncă se lăsa peste dealurile îmbrăcate de lumină. Cine se mai gândea acum aiurea decât la bârlogul dușman?
Ofițerii dădeau ordine scurte, cu glas metalic. Oamenii se așezau la locurile lor, cu aceeași repeziciune și siguranță ca pe câmpul de instrucție.
“Înainte”, și primul val sare pe creasta dealului. Dar în aceeași clipă, două rachete mari, albe, ca două globuri de foc, s-au înălțat de la inamic, și s-au lăsat drept deasupra valului de trăgători. Și abia au căzut, că de dincolo de dealul din față pe care era inamicul, a început să curgă o ploaie de obuze. Bucăți mari de pământ sar aruncate în sus cu frânturi de trupuri în
ultima zvârcolire de viață. Bucățile de schijă sfârâie și cântă pretutindeni, un cântec de moarte, alegându-și locul unde să cadă.
Și plouă, plouă mereu cu obuze, mii de obuze de toate mărimile. Pare că toată urgia vrășmașului s-a pornit asupra Regimentului.
O furie fără de margini a cuprins pe argeșeni. Ei urlă și suie pe creasta dușmană, prin ploaia de obuze. Glasul colonelului Urdăreanu s-aude îmbărbătând batalioanele.
Locotenentul Popescu Ioan (Comandantul Companiei 1.) își îndeamnă ostașii tot înainte; nici nu bagă în seamă sângele ce-i curge din mâna stângă și din umărul drept.
Plutonierul major Ghemaru Niculae, strigă mereu în nebunia luptei “Înainte flăcăi” și flăcăii nu-l fac de rușine. Dar cât-mi-ți-e de mare bucata de obuz îi frânge picioarele, și totuși în genunchi, cu ultima frântură de viață, cu pumnii strânși spre inamic, strigă mereu: “Tot înainte flăcăi”. Și flăcăii, cuprinși de nebunia luptei, aleargă înainte. Ei caută sânge, să curgă sânge dușman; cer răzbunare cei rămași în urmă fără viață. Obuzele cad acum mult în spate. Căștile inamicului răsar din pământ aliniate pe
marginea parapetului.
Nimic nu-i oprește pe argeșeni; focul omorâtor al dușmanilor adăpostiți în pământ, nu-i clatină. N-au decât un gând: “la baionetă”; acolo-i puterea românului, acolo-i viața viteazului. “înainte, înainte”, strigă toți. Valurile curg unul după altul. Ei nu mai văd nimic înaintea ochilor, împlântă baioneta, care scârțâie în coastele dușmane și dau cu patul puștii.
De data asta, nu le mai trebuie nimic decât sânge, mult sânge; atâta i-a înverșunat ploaia de fier. Inamicul fuge înspăimântat. Mitralierele noastre cosesc val după val; trupuri păgâne s-apleacă și cad pentru vecie.
A fost cruntă lupta, noroc că noaptea s-a lăsat parcă înadins de vreme. Cât sânge a curs pentru un petic de pământ. Și poate că n-a curs încă mult, atâta e de scumpă o palmă de pământ românesc!
Apoi, s-a făcut liniște, o liniște adâncă. Și-au început să curgă coloane de prizonieri, cu fețele holbate, unii aproape goi, cu mâinile în semn de rugăciune. Luna aruncă lumină aurie peste ostașii trudiți, peste dealurile din preajma satului Mohu, și peste cei treizeci de morți și o sută șaptezeci și nouă de râniți, a căror vaiete mai tulbură liniștea adâncă a nopții senine.
După lupta de la Mohu, Regimentul, deși victorios, a trebuit să se retragă în zilele de 20, 21 și 22 septembrie spre Homorod, din cauză că dușmanul cu forțe mari spărsese frontul nostru la Făgăraș. Regimentul ocupă pozițiile la miazăzi și răsărit de Homorod, unde batalioanele se îngroapă în pământ.

Printre cei treizeci de morți ai Regimentului 4 Argeș se numără și soldații: Alexe Ion contigentul 1912 și Nicolae Marin contigentul 1916, ambii din Broșteni, Argeș.

22 – 23 septembrie Lupta de la Homorod ( Rupea, Brașov)

Spre seară, puternice patrule inamice ies din sat îndreptându-se spre noi, dar câteva gloanțe zvârlite din mitraliera caporalului Manea Ion, le pune pe fugă.
Și toată noaptea, rachetele aruncate de dușman, luminează poziția noastră. Când s-a crăpat de ziuă, mânia tunurilor ungurești a început iarăși. Văzduhul se cutremură de bubuiturile înfiorătoare. Și în hăuitul acela asurzitor, dușmanul începe s-apară în valuri nenumărate, suind creasta spre noi. Dar și bateriile tunurilor noastre din Regimentul 6 Artilerie, încep asupra lor cu vajnică înverșunare, un foc omorâtor. Ah! cât ne-au răzbunat aceste baterii! Cum porneau hohotele de râs alor noștri, când vedeau dușmanii aruncați cu brazde de pământ în înaltul cerului, așa cum și ei aruncaseră pe ai noștri în lupta de la Mohu. Și cum fug furnicile zăpăcite, atunci când le scormonești mușuroiul, așa fugeau vitejii unguri.
Dar, nu s-au lăsat cu sculele lor de oțel, căci după masă iar au început să toarne ploaie de obuze în tranșeele noastre. Și după ce le-au pisat două ceasuri, iar au pornit vitezele furnici ungurești la atac. Și i-am lăsat până aproape și atunci a început prăpădul pământului. Mitralierele coseau valurile inamice, așa cum coase acul mașinii în pânză. Dar și gloanțele lor bâzâiau pe la urechile noastre ca roiul de albine. Ochii înfiorați, cătau în lungul puștii ținta inamică. Alături, pe un colț de tranșee, caporalul Manea Ion, încremenise pe vecie, cu degetul pe trăgaciul mitralierei, în mijlocul servanților lui, ale căror suflete se ridicaseră în același timp cu al lui, sus, acolo unde Dumnezeu judecă pe fiecare după fapta sa.
Flăcăii se reped la atac cu baioneta ce sclipește în soare. Și dușmanul fuge, aleargă înapoi de unde venise, dar cu mai multă repeziciune de data aceasta.

Bibliografie:

ISTORICUL REGIMENTULUI 4 “ARGEŞ” 1877–1946

Titlu: ISTORICUL REGIMENTULUI 4 “ARGEŞ” 1877–1946
Autori:
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEŞTI
CENTRUL DE STUDII ŞI PĂSTRARE A ARHIVELOR MILITARE ISTORICE PITEŞTI
Coordonatori:
Colonel (r) dr. CORNEL CARP
Lt.col. dr. PETRIŞOR FLOREA
VASILICA MANEA
dr. CORNEL ŢUCĂ
Autori:
Iulian Boţoghină
Daniela Manaloiu
Nineta Nicolae
Lt.col.ing. Marius Olteanu
Leontin Stoica
Mihai Şoitariu
Doina Talaşman
Culegere computerizată:
Oana–Mihaela Burghelea
Adriana–Mariana Medre
Mihaela Olteanu
Felicia Ţucă
Sunt abia trei ceasuri de când raportăm ocuparea Caței și iată poruncă să mergem la Cohalm (Rupea, mai demult Cohalm, Holuma,).  Acea­stă înaintare în lături înseamnă, la fata locului, pă­răsirea unei importante localități cum e Cața. Ne gândim cam puțin deci la populația aceasta primitoare, dacă o lăsăm în storăştea Ungurilor fără un cât de mic detașament de gardă.
Dar porunca-i legea ostașului.
Înainte deci ! (măcar că nu ne au mai ajuns bu­cătăriile de două zile noi știm să uităm de ele).
Ne încolonăm pe ulița mare a Caței. Direcția drept în gura defileului. În Homorod facem legătura cu regimentele care au înaintat pe la Brașov. Feldi­oara. lată deci realizat cleștele între care strângem tot defileul Oltului.
Abia ne sosirăm în marginea marelui sat, când, între regimentele proaspăt sosite și vrăjmașul care socotea că i-a venit chita să sfarme cleștele, aruncându-ne în defileu, îndărăt, se angajează luptă în stil mare. Focul întețește. Haosul crește, dominat de bubuitul tunurilor. Nu mai putem deosebi șuierul gloanțelor dușmane de alor noastre, ca altă dată.
Din cuiburi tăinuite seceră mitralierele, mânia lui Dumnezeu!
Ungurii trag din măști individuale. Și trag de zgâlțâite torțele cerului. E o risipă de gloanțe, interminabilă. Ai noștri iau hotărârea decisivă. Ei înaintează prin focul ucigător, neîndurat. Multe pierderi, dar tot mai multă nădejde de biruință. Atacă unii, înaintează alții pe toată lungimea dealului. Clocotește valea și pădurile de trăsnete de schijă și de val vârtejuri de plumbi. Trei sute de metri îi mai despart. Nu se clintesc ungurii din munții lor de muniții. Prin prăpădul de grindină merg ai noștri înainte. Trâmbițele sună asaltul. În fața baionetelor urgia ungurească începe să muțească. Nici rezervele ce țâșnesc din pădure nu li pot dărui glas. În fuga spre pădure, unde se năpustesc în retragere, cad unul peste altul subt secerătoarele noastre. Câmpul e plin de leșuri (O echipă, efectiv de-o companie, ajutată de oamenii din Cața a strâns două zile pe morții acestei lupte. Un sătean ne spunea că ,la unul de-al dv., găsiam cinci de-ai lor. Peste cinci zile, când făceam o inspecție prin aceste locuri, am mai găsit destui morți unguri (probabil din cei cari, târându-se răniți spre pădure, au murit în urmă). Cu acest prilej am observat ce hidoși și desfigurați sunt morții lor: capul cât ciutura, ochii afară din cap, fața barbară.). Pădurea geme de schilozi. Pe marginea pădurii stau încărcătoarele ea grămezile de pietriș pe șosele. Să tragă un an și să nu se mai isprăvească: atâta provizie și-au adus pe dealul Homorodului !
În tot acest timp, Cața părăsită de noi, a fost alt teatru de luptă. I-aș zice luptă de ariergardă, dacă n’aș ști că numai bieții conducători ai convoiurilor noastre au luptat acolo cu năvala unui batalion de unguri.
Această luptă, pe care comandamentul ar fi putut s’o evite (0 gardă, măcar de o companie, ar fi salvat Cața de atrocitățile și represaliile la care s’au dedat ungurii, împușcând copii, bătrâni prin geamuri și uși.), ne-a costat aproape toate convoiurile noastre, venite în urma plecării trupelor din Cața. Trăsuri cu bagaje, cu pâni și provizii (Trăsura faimosului Wolf a căzut şi ea după ce caii au fost uciși de conductori și șleaurile tăiate. Câteva căruțe și chesoane au fost reluate de reg. 3 Vânători.), ba și câteva chesoane au căzut pradă.

Bibliografie:

Lanțuri frânte : însemnări din cele dintâi zile de răscumpărare

Titlu: Lanțuri frânte : însemnări din cele dintâi zile de răscumpărare
Autori: Oprișan, Ion Gr. (1890-1964)
Data publicării: 1921
Descriere: București : Tipografia “Lupta” Nicolae Stroilă, 1921

Articol preluat de la Biblioteca Digitala BCU Cluj – Memoria războiului – Război mondial (1914-1918) – Jurnale, memorii

În aceste lupte a căzut eroic și plutonierul CHIRIȚĂ CONSTANTIN, din Costești, Argeș, contigentul 1911, Regimentul 4 Argeș . Eroul nu este înscris pe plăcile de marmură ale Monumentului eroilor din Costești și nici nu este marcat în Cartea Eroilor, Argeș din 1984.

Lupta de la Sânpetru (Brașov) 25 septembrie 1916

A fost o acțiune militară de nivel tactic, desfășurată în perioada 25 septembrie/8 octombrie 1916 și a avut ca rezultat retragerea forțelor române la est și sud de Brașov, în ea fiind angajate forțe române din Divizia 3 Infanterie, Divizia 4 Infanterie și Divizia 6 Infanterie și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 187 Infanterie germană și Divizia 51 Honvezi ungară. A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în Bătălia de la Brașov.

Regimentul 4 Argeș primește ordin ca în ziua de 24 septembrie, să cucerească satul Sân Petru și împrejurimile lui, ajutat de Batalionul III din Regimentul 28 Infanterie.
Vești noi, spuneau că ungurii neputând dovedi vitejia românească, chemaseră în sprijin pe aliații lor germani, care și sosiseră la început cu artileria lor multă și tare, apoi și cu infanteria.
Noi nu aveam atâtea scule, dar aveam în schimb pieptul de oțel iar dreptatea era de partea noastră și Dumnezeu avea să pedepsească dacă nu acum, dar mai târziu, pe acei care voiau să ne pângărească casa și ogorul strămoșesc. Și în ziua de 25 septembrie, la ora 8 dimineața, argeșenii, copii ai celor din 1877, se avântară la atac, cu vitejia pe care numai ostașul român o poate avea.

În cursul acestor lupte a căzut eroic și soldatul MOTAGHIU PĂUN, din Broșteni, Argeș, contigentul 1914 . Eroul nu este înscris pe plăcile de marmură ale Monumentului eroilor din Broșteni și nici nu este marcat în Cartea Eroilor, Argeș din 1984.

Dușmanul fuge, ca întotdeauna și se ascunde spre satele Botfalu (Bod) și Hălchiu, de unde începe iarăși focul ucigător al gurilor de oțel. Obuz după obuz sfredelește pământul și-l zvârle cu pocnete îngrozitoare. Și în fața acestui zid de nepătruns, Regimentul se oprește o clipă ca un om obosit la capul unui urcuș de munte.
Atunci, inamicul încurajat de stavila mașinilor lui omorâtoare, ce ne pusese în cale, se aruncă asupra noastră. Iată-i cum se apropie, cu frică, parcă cătând mai mult înapoi, spre sprijinul tunurilor lor, decât spre noi. În aer, plutește moartea, cu fâlfâiri de aripi greoaie. Nourași de fum, ca niște bulgări enormi de vată, întunecă sclipirea soarelui sfânt, care încălzește deopotrivă și pe cei răi ca și pe cei buni.  În această luptă, artileria inamică a folosit proiectile cu gaze asfixiante care au făcut destule victime (dintre acestea amintim pe căpitanul Grigoriu Sergiu). Se apropiaseră de noi ca la o azvârlitură bună de băț. Inima argeșenilor zvâcnea cu putere. Și atunci, ai noștri au pornit un prăpăd de foc, de credeai că s-a năruit pământul. Batalionul al III-lea aleargă din urmă în valuri dese, întărind liniile cu armele întinse, pentru asalt. O încăierare scurtă, dar înverșunată puse pe fugă pe inamic. Un salt în urma lor, fără un glonț tras și peste o sută căzură prizonieri iar ceilalți fugiră, lăsând pe câmpuri, mormane de trupuri omenești, de arme și mitraliere.
Noaptea se lasă pe dealuri.

În timpul luptelor a căzut la Botfalu ( Bod ) și soldatul NICOLAE CONSTANTIN, din Costești, Argeș, contigentul 1910 . Eroul nu este înscris pe plăcile de marmură ale Monumentului eroilor din Costești și nici nu este marcat în Cartea Eroilor, Argeș din 1984.

Lupta de la Inoteşti, Prahova 27 noiembrie 1916

La 9 dimineața, Regimentul ajunse în satul Inoteşti. Era o vreme mohorâtă de toamnă târzie. De sus curgea ca prin sită o abureală de ploaie; prin sat noroiul era până la gleznă. În colț lângă biserică se adunaseră toți ofițerii, în jurul colonelului Urdăreanu Nicolae, comandantul regimentului. Pe hârți întinse și muiate de ploaie, fiecare căuta cu ochii aprinși, direcția de atac a unității sale. Oamenii, în coloană de marș, așteptau în mijlocul șoselei, semnalul de moarte. Țigări peste țigări se aprindeau și iarba aceasta trasă, cu patimă până în fundul pieptului, alina parcă fiecăruia gândurile mohorâte. Și totuși ici colo, câte un hazliu, de care slavă Domnului Regimentul nu se putea plânge că nu are destui, trântea câte o glumă de răsuna văzduhul de râs, în ciuda obuzelor
nemțești ce începuseră să se spargă prin marginea de miază-noapte a satului. Uite și un stol de aeroplane dușmane, sus, deasupra șoselei, că se îndreaptă spre Mizil, mergând încet, în bâzâit de bondari uriași. Ofițerii vin spre trupă, cu fețele vesele, cu sufletul plin de o speranță neînțeleasă. Ei explică repede trupei ceva, apoi unitățile odată cu ieșirea din sat în spre apus, spre Loloiasa și Crângu, se desfășoară în trăgători, pe valuri, și cu arma în cumpănire, înaintând. Și odată cu această înaintare, baterii de ale noastre, din dosul Inoteştilor și a unor conace boierești, deschid un foc puternic, trimițând obuz după obuz, în cetele nemțești din Loloioasa și Crângu. Dar iată că începe plescăitul gloanțelor nemțești. Valurile se opresc și deschid focul, Batalionul I e în cap. O ploaie de obuze inamice mari peste măsură, acoperă tot Regimentul. Și curge fără sfârșit. Nimeni nu mai poate face un pas, nimeni nu se mai poate ridica de jos, nimeni nu mai poate trage un glonț.
A! tot asta le e puterea la aman; tot ăsta le este meșteșugul cu care înving vitejia noastră, a omului cinstit. Iată-i că vin, se apropie în valuri dese și nenumărate, trăgând din mers cu puști mitraliere.
Îi zărim abia, prin valurile negre de fum ce le-a împânzit peste întregul Regiment, obuzele lor. O parte din ei, dar mulți la număr, se îndreaptă spre flancul nostru drept, ca să ne cadă în spate.
Și atunci Regimentul ca un singur om, a sărit în picioare Regimentul a primit ordin să atace trupele inamice care ocupau Loloiasca–Crângu și amenințau să întoarcă flancul drept al Diviziei 16 Infanterie. Batalionul I aleargă în valuri, în timp ce al II-lea se îndreaptă spre dreapta, să facă față dușmanilor și să caute la rândul lui să-i întoarcă stânga. Artileria a încetat de amândouă părțile. Puștile mitraliere inamice cu sunetul lor guturăiat, cum și mitralierele cu păcănitul lor regulat și aspru, toacă fără încetare avântul vitejilor noștri, care umplu câmpul în zvârcoliri de moarte. Acum dreapta noastră e aproape învăluită și atât Batalionul II al nostru, cât și III din Regimentul 5 “Vlașca”, nu poate interveni din cauza barajului de obuze imense, pe care inamicul le aruncă în fața celor două batalioane, țintuindu-le pe loc, despărțite de noi. Și atunci iată-l pe sublocotenentul Vasilescu Ioan, cum fuge cu o mitralieră în brațe spre flancul drept, cum pune banda lungă de cartușe în ea și începe să trimită din arma ucigașă, sărutul de moarte al celor ce se pregăteau să ne atace mișelește din spate. Și iată-i cum cad ca spicele tăiate de mâna secerătorului, și iată-i cum fug, tocmai în clipa când abia singur Batalionul II, reușise să se strecoare printre obuze și să facă față atacului inamic.
Dar, tocmai când obosit sublocotenentul Vasilescu se odihnea puțin, privind cu liniștea aceea adâncă a omului stăpân pe sine, spre dușman, un
glonț ca un fulger scânteiat din cer, îl izbește drept în frunte, acolo, în locul unde de obicei se înseamnă în lupte, cei viteji. Și cade lângă mitraliera lui, care îl slujise cu credință, stând martoră a
vitejiei stăpânului ei, în fața mormanelor de leșuri nemțești.
A amurgit și totuși gloanțele șuieră pretutindeni, și nimeni nu mai poate înainta prin negura nopții întunecoase. Ostașii își sapă adăposturi adânci; fețele lor asudate și înnegrite de fum, poartă oboseala unei zile de trudă amarnică. Lopețile lovesc pietrișul în noapte, cu un zgomot înăbușit; oamenii parcă sunt ființe ce caută comori vechi ascunse în fundul pământului. Dar comoara ce fiecare sapă, poate că, în câteva clipe va fi mormântul său, odihna lui de întotdeauna. Ce de mormane de trupuri schilodite; uite într-un loc, două trupuri încleștate pe vecie, ca doi iubiți în ultima strânsoare pe pământ; dar câtă deosebire: un sergent german și un soldat de al nostru, dorm amândoi somnul veciei, cu mâinile încleștate în beregate!
Din când în când, dușmanul aruncă rachete și câte o pocnitură de puşcă pornește de la ei; ai noștri nu răspund, toată lumea sapă; sapă mereu în noaptea adâncă și umedă de toamnă amară, în care suntem pribegi în țara noastră.
A doua zi, 27 noiembrie în zori, Regimentul formând flancgarda Diviziei a 16-a, s-a retras prin satele Ceptura și Fântânele, către Mizil. Dar ce a mai rămas din falnicul nostru Regiment? Doar 250 de viteji, căci restul, dorm somnul veșnic cu trupul de pază în pământul strămoșesc, iar cu sufletul privind din ceruri și încurajând de-a-pururi pe frații lor, pe care încă Dumnezeu nu-i luase acolo.

Caporalul Iorga T. Alexandru, din Costești, Argeș, contigentul 1914 Regimentului 4 Argeș, cade la datorie în Luptele de la Inoteşti.

TABEL NOMINAL 

cu lista eroilor răniți, decedați în spitale

Nr. crt. NUMELE ŞI PRENUMELE GRADUL Contingent

 

Domiciliul decedatului Locul unde a decedat

 

Comuna Județul
1. Dumitru Ion Soldat 1910 Broșteni Argeș Centrul de Instrucție Bacău
2. Marin Voicu Soldat 1910 Broșteni Argeș Spitalul nr. 168 Piatra-Neamț
3. Sima Nicolae Soldat 1913 Broșteni Argeș Spitalul nr. 220 Bacău
4. Cârstei Constantin Soldat 1913 Costești Argeș Spitalul de Convalescenți Bacău
5. Florea Constantin Soldat 1914 Băseni Argeș
6. Iancu Ion Sergent 1915 Costești Argeș Spitalul Mobil nr. 3
7. Petre Constantin Soldat 1917 Broșteni Argeș Infirmeria Gănești
8. Ţopan Florea Soldat 1917 Broșteni Argeș Infirmeria Gănești
9. Tănase Alexandru Soldat 1918 Costești Argeș Infirmeria Gănești
10. Ghiță Florea Soldat 1918 Costești Argeș Infirmeria Gănești
11. Rizea Ion Soldat 1918 Broșteni Argeș Infirmeria Gănești
12. Stan Radu Soldat 1917 Costești Argeș Spital Târgu Frumos
13. Andrei Ilie Soldat 1918 Broșteni Argeș Spital Târgu Frumos
14. Ioan Ion Soldat 1918 Băseni Argeș Spitalul de Chirurgie Roman
15. Dumitru Ion Soldat 1919 Broșteni Argeș Infirmeria Părții Sedentare

Monumentul eroilor din Costești, operă a sculptorului Ion C. Dimitriu-Bârlad (1937),relevă modul în care acesta, a adus celor căzuți din această localitate, omagiul supraviețuitorilor din primul război mondial. Pe latura de vest a soclului este o placă de marmură albă pe care sunt inscripționate stema țării și: “IN MEMORIAM, EROILOR ORAȘULUI COSTEȘTI” . Sub această placă sunt aplicate încă patru plăci pe care sunt inscripționate numele eroilor căzuți în războiul de independență din 1877, în primul și al doilea război mondial.

Neamul întreg cinstește vitejii, cari ș’au jertfit viața pentru patrie,
Și cu dalta tăriei, scrie în piatră și bronz generațiilor viitoare, să sporească în veci, proslăvirea lor.

Cartea Eroilor, Argeș din 1984. Satul Broșteni și Orașul Costești
Cartea Eroilor, Argeș din 1984. Satul Broșteni și Orașul Costești

 

Cartea Eroilor, Argeș din 1984. Satul Podu Broșteni și Orașul Costești
Cartea Eroilor, Argeș din 1984. Satul Podu Broșteni și Orașul Costești

Maior(R) Ștefan S. Nicolae din Costeşti, satul Stârci, eroul de la Turtucaia

Născut în satul Stârci din Costești, județul Argeș, la data de 22 mai 1893, Ștefan Nicolae a decedat la data de 09 aprilie 1979 în același sat. A urmat cursurile Şcolii Normale pentru învățători din Câmpulung, absolvind în anul 1915. A efectuat stagiul militar, la Școala Militară de Ofițeri în Rezervă – infanterie Câmpulung, obținând în noiembrie 1915 gradul de sublocotenent. După terminarea stagiului militar a fost învățător în localitățile Richițele și Costești. În 1916 la începerea războiului a fost mobilizat și repartizat la Regimentul 34 Infanterie Constanța.

Maior(R) Ștefan S. Nicolae – Eroul de la Turtucaia

În ziua de 23 august 1916, pe Frontul de la Turtucaia, în momente grele pentru armata română, conducând Plutonul 3 din Compania a 12-a, costeșteanul nostru a preluat din propria inițiativă contraatacul, impunându-și conducerea asupra tuturor unităților române de pe front. Pe timpul atacului reușind să respingă forțele germane și bulgare, în acele zile de crâncene confruntări este grav rănit la ambele picioare de către o mitralieră inamică. Pentru această faptă eroică este decorat cu Ordinul Steaua României cu spade în gradul de cavaler și Virtutea Militară prin Decretul Nr. 626/23.07.1917 și Brevetul Nr. 857 din aceeași dată emis de ministrul de Război. Este decorat din nou cu Ordinul Steaua României în grad de ofițer în anul 1928 cu prilejul celor 50 de ani de la unirea Dobrogei cu România. În urma rănii a fost internat în spitalele din Călărași (aici fiind operat), Brăila și Iași (aici fiind îngrijit și de medici francezi). În ianuarie 1917 este trimis la Kiev, la Spitalul ”Mihail Alexandrovici”, unde este operat din nou, apoi începe să se deplaseze cu ajutorul cârjelor. Este invitat la Moscova în luna martie, acolo fiind bine primit. La întoarcerea în Kiev, a participat din partea armatei române la Adunarea de constituire a batalioanelor alcătuite din românii, foști ostași în armata astro-ungară, aflați prizonieri în Rusia. În decembrie 1918, la Iași are loc o reuniune în cinstea generalului Averescu, la care este invitat special de către acesta, oferindu-i și o poză cu dedicație și autograf în care îi recunoștea meritele pe front în realizarea României Mari.

În aprilie 1918 Ștefan Nicolae a fost pensionat ca invalid de război. Întors acasă la Stârci, se implică în rezolvarea problemelor invalizilor de război din județul Argeș și constituie Societatea ”General Cristescu”. Este ales președintele Băncii Populare Băseni și președintele Obștei de Împroprietărire Băseni. La sfârșitul anului 1919, folosind privilegiul acordat invalizilor de război remarcați în lupte, s-a stabilit la Constanța, unde a concesionat bufetul gării și desfășoară o bogată activitate economică, culturală și publicistică. Înființează Societatea Invalizilor din Dobrogea, cu sediu central în Constanța, el fiind președintele organizației. La Constanța a fost ales în fruntea unor instituții, organizații, sprijinind intens dezvoltarea economică, maritimă, culturală, drept dovadă fiind mulțumirile și aprecierile pe care i le-a adresat dr. Constantin Angelescu, ministrul Instrucțiunii Publice. A activat în domeniul economic find ales în anul 1920 membru în Comitetul Sfatului Negustoresc Constanța, iar un an mai târziu este promovat vicepreședinte al acestei organizații. În anul 1924 este ales membru în Consiliul Camerei de Comerț și Industrie Constanța, ulterior fiind numit delegatul Ministerului Industriei în Consiliul de Direcție al Camerei. Din anul 1927 este ales vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Constanța, iar din 1933 până la 24 ianuarie 1938 președinte; concomitent cu această ultimă funcție a fost și membru în Consiliul de Conducere al Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie București. În aceste funcții a susținut și realizat multe edificii și activități, a dezvoltat activitatea maritimă, a fost construit portul pescăresc, a achiziționat diverse vase moderne (vapoarele de pasageri Transilvania și Basarabia fiind cele mai moderne din bazinele Mării Negre și Marea Mediterană).

Maior(R) Ștefan S. Nicolae la bătrânețe

A susținut și organizat numeroase conferințe la Academia Populară din Constanța, fiind un bun conferențiar. În anul 1935 a făcut parte din delegația țării noastre (compusă din 3 persoane) la un Congres Internațional pe probleme economice, desfășurat în capitala Franței. La acest congres au participat 58 de state, ofițerul Ștefan Nicolae beneficiind de toată atenția din partea președintelui Franței Albert Lebrun, care l-a primit personal, l-a prezentat soției și l-a felicitat pentru eroismul de la Turtucaia. La sfârșitul anilor 30, la cererea ministrului Agriculturii, prof. univ. dr. Nicolae Cornățeanu, a elaborat un program de organizare a pescuitului, fiind ales președintele Sindicatului Pescarilor din Delta Dunării și de la Marea Neagră. În același timp a existat o inițiativă de înființare în Constanța a unei societăți româno-germane pentru modernizarea și dezvoltarea pescuitului maritim (aceasta consta în înființarea unui port pescăresc în partea de nord a orașului Constanța, construcția unor depozite frigorifice și a unei fabrici de conserve, locuințe pentru angajați și pescari, dar și ridicarea nivelului de pregătire al pescarilor), fiind propus pentru preluarea conducerii acestei societăți. În scopul constituirii acesteia au existat patru întrevederi, două la Ministerul Agriculturii și două la Ambasada Germaniei, dar evoluția războiului a anulat această inițiativă.
Veteranul și invalidul de război Ștefan Nicolae a fost un mare iubitor de cultură, fiind colecționar de carte și numismatică, o parte din vasta sa colecție numismatică, obiecte importante (simboluri premonetare), fiind donată Muzeului Județean Argeș, iar restul aflându-se în patrimoniul Muzeului Național de Istorie. În perioada comunistă este marginalizat, iar o parte însemnată din viață o petrece în satul natal, unde este și înmormântat.

Bătălia de la Turtucaia

În noaptea de 19-20 august (1-2 septembrie) 1916, trupele bulgaro-germane au atacat simultan pe întregul sector al frontului din zona Capului de pod Turtucaia. Inamicul a reuşit să intre în cele trei sectoare de acoperire.
Comandantul român de la Turtucaia nu a avut un serviciu eficient de recunoaştere în teren, ceea ce a condus la luarea de măsuri greşite şi la erori în evaluarea atacatorilor, fapte cu implicaţii directe în organizarea şi desfăşurarea apărării. Telegrame şi telefoane ”prăpăstioase” au venit încă de la început de la comandantul cetăţii Turtucaia, generalul Constantin Teodorescu, ”care era cu totul sub nivelul cerinţelor, cum îl arăta chiar fizicul său”. El avea să pomenească de predare încă din ziua de 20 august/2 septembrie, deşi de abia începuse atacul! În acest context, sublocotenentul Ştefan S. Nicolae s-a remarcat în luptele de la 23 august/5 septembrie. El a comandat plutonul 3 din Compania a 12-a din Regimentul 34 infanterie. S-a avântat din proprie iniţiativă în luptă, preluând comanda unităţilor româneşti din sectorul în care se afla. Inamicul a fost respins cu pierderi mari şi, pentru moment, subunităţile româneşti au fost salvate de la nimicire. În propunerea de decorare se arăta că: „și-a impus autoritatea asupra soldaților din regimentele 74, 80, 84 şi 79, care la început nu voiau să înainteze odată cu plutonul său, şi i-a dus înainte. Ajungând la 400 metri de inamic a executat cu multă energie atacul cu baioneta asupra inamicului, pe care l-a respins cu pierderi”. În noaptea de 23-24 august (5-6 septembrie) a fost linişte. Regimentul a avut răgazul să îşi organizeze unitățile sale pe linia a III-a de rezistenţă a capului de pod. În zorii zilei de 24 august/6 septembrie, comandantul regimentului constănţean a primit ordinul să contraatace şi să respingă inamicul din faţa liniei a III-a de apărare. La ora 5 dimineaţa, Compania 9 infanterie, voind să se aşeze pe baza înaintată de plecare la atac, a fost descoperită de inamic şi s-a tras asupra ei. Atacul a început pe tot frontul, adversarul este respins în unele locuri, dar din cauza bombardamentului de artilerie inamic, dobrogenii sunt nevoiţi să revină la vechile poziţii. La ora 8.30, inamicul porneşte la atac şi reuşeşte să respingă aripa stângă a Regimentului 34 infanterie. La ora 14.00, forţele bulgaro-germane au atacat viguros pe tot frontul, susţinute de un puternic foc de artilerie de toate calibrele şi de un număr covârşitor de arme automate”.

Materialul a fost realizat cu sprijinul profesorului Nicolae Necșoiu, președintele Cultului Eroilor ”Regina Maria” Costești, Argeș.

„Generații” – 1978 Maior(R) Ștefan S. Nicolae, veteran al Primului Război Mondial și Răducanu Violeta-Carolina, șefa Patrulei Școlare de Circulație, Costești. Imagini de arhivă Foto: Profesor Țușcă Ludovic – Basarabeanul Textul original înscris pe spatele fotografiei: „Generații” – 1978 Șefa patrulei, eleva Răducanu Violeta-Carolina (azi profesoară), împreună cu mr.(r) Ștefan Nicolae din localitatea Costești-Stârci, veteran din primul război mondial. „Noi am făcut bravuri pe câmpurile de bătaie; vouă vă revine menirea să învingeți în lupta pe care trebuie să o duceți neîncetat cu accidentul în trafic, marele dușman al vieții rutiere.” Așa o povățuia mr.(r) Ștefan Nicolae din Costești-Stârci, veteran al primul război mondial, pe eleva eleva Răducanu Violeta, șefa patrulei orășenești, campioană națională a anului 1978.

 

___________________________________________________________________

Maiorul Ştefan S. Nicolae – Eroul de la Turtucaia din primul Razboi Mondial – Locuitorul din Costesti care a stat alaturi de gen. Averescu, papa Pius al IX lea si Presedintele Frantei Albert Lebrun
In salul Stîrci da lingă Costeşti, într-un mediu rustic, cu evidente tendinţe de urbanizare, trăieşte
*o viaţă modestă, patriarhală maiorul Ştefan S. Nicolae, pensionar I.O. V.R. gradul I din primul război mondial, în vîrstă de 84 de ani. A dorit să ajungă învăţător, şi de aceea a frecventat cursurile şcolii normale din Cîmpulung —Muscel, pe care a absolvit-o în anul 1915. Stagiulmilitar l-a continuat şi încheiat la şcoala militară de ofiţeri de rezervă infanterie tot din acelaşi oraş,fiind avansat sublocotenent în noiembrie 1915. Timp de cîteva luni a funcţionat ca învăţător la şcolile din Richiţele şi Costeşti. După intrarea României în război, la 15 august 1916, a fost mobilizat şi repartizat la Regimentul 34 infanterie Constanţa, regiment care, ulterior, pentru eroismul de care a da dovadă pe cîmpul de luptă din Moldova s-a numit„Regimentul 34 Mărăşeşti”.
Tînărul sublocotenent Ştefan S. Nicolae, animat de un fierbinte patriotism, bine pregătit ca ostaş, a participat la luptele de pe frontul dobrogean, chiar în luna august 191â. S-a remarcat în mod deosebit prin competenţă tactică, spirit de sacrificiu şi curaj
în bătălia de la Turtucaia, unde a fost grav rănit in’ziua de 23 august 1916. In situaţia foarte critică de atunci, cînd puternicele forţe inamice, ameninţau cu încercuirea diviziile noastre în fruntea plutonului al 3-lea din campania a 12-a, sublocotenentul Ştefan S. Nicolae s-a avîntat în luptă din proprie iniţiativă, preluînd conducerea tuturor unităţilor româneşti din sectorul respectiv. Inamicul a fost respins cu mari pierderi şi, pentru moment, unităţile româneşti au fost salvate de la nimicire. Pentru toţi ostaşii noştri, soldaţi sau ofiţeri, sublocotenentul Ştefan S. Nicolae a devenit „eroul de laTurtucaia”, gestul său fiind considerat ca un symbol al vitejiei şi rezistenţei armatei române.
In propunerea pentru decorare se arată : »In ziua de 23 august 1916, în lupta de la Turtucaia…. şi-a impus autoritatea asupra soldaţilor din regimental 74, 80, 84 şi 79, care la început nu voiau să înainteze o dată cu plutonul său şi i-a dus înainte. Ajungînd la 400 metri de inamic a executat cu multă enegie atacul cu baioneta asupra inamicului, pe care l-a respins cu pierderi”. Pentru această importantă contribuţie, în anul 1917, a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie „Ordinul Steaua României, cu spada, în gradul de cavaler” (Decretul nr.625 din 23 iunie 1917). în brevetul nr. 857/23 iunie 1917, semnat de ministrul de Război, se face menţiunea că ordinul a fost conferit”… pentru bravura şi îndirjirea cu care a comandat plutonul în luptele din 23 august 1916, de la Turtucaia. Reunind şi soldaţi din alte regimente, a atacat cu furie la baionetă pe inamic, pe care l-a respins cu mari pierderi. A fost grav rănit de o mitralieră inamică…” Cu prilejul semicentenarului reuniunii Dobrogei cu România, în anul 1928, căpitanului Ştefan S. Nicolae i s-a acordat pentru a doua oară „Ordinul Steaua României, cu gradul de ofiţer”. De pe cîmpul de luptă, de la Turtucaia, slt. Ştefan S. Nicolae a fost transportat la spitalul din Călăraşi şi operat, iar apoi la Brăila şi laşi, fiind iarăşi operat şi îngrijit la spitalul amenajat în clădirea „Liceului internat” şi la spitalul »Sf. Spiridon”. Medicii din cadrul misiunii franceze i-au făcut radiografia, o raritate pentru vremurile respective. La 8 ianuarie 1917 a fost evacuat la Kiev, unde i s-a făcut o nouă operaţie la spitalul „Mihail Alexandrovici”. După ce şi-a refăcut capacitatea de deplasare în cîrji, în luna martie 1917, la puţin timp după desfăşurarea revoluţiei burghezo-deinocratice din februarie 1917, a vizitat Moscova, fiind bine găzduit. La Kiev a primit invitaţia de a participa, ca delegat din partea armatei române, la adunarea de constituire a batalionelor alcătuite din românii transilvăneni, bănăţeni şi bucovineni, foşti ostaşi în armatele austro-ungare, aflaţi prizonieri în Rusia..
Aceste batalioane au venit pe frontul din Moldova şi au participat la vestitele bătălii de la Mărăşeşti şi din alte localităţi.
In decembrie 1918 a fost invitat special la o reu niune oganizată la laşi în cinstea generalului Alexandru Averescu, de care era deja cunoscut şi apreciat. Cu această ocazie, Averescu i-a dăruit o fotografie a sa, cu dedicaţia: „Valorosului luptător
pentru realizarea României Mari, căpitanul de rezervă Nicolae Ştefan. G-l Averescu 1918
“.
In noiembrie 1919 s-a stabilit la Constanţa. In capitala Dobrogei a desfăşurat o bogată activitate obştească, culturală şi publicistică. A înfiinţat prima societate a invalizilor din România, cu sediul în Constanţa. Pînă în anul 1939. anul transferării la Curtea de Argeş, a îndeplinit funcţia de preşedinte al organizaţiei invalizilor de război din Dobrogea, de care aparţineau patru judeţe. De mai multe ori a fost ales onorific în fruntea unor instituţii şi organizaţii culturale, economice sau în conducerea publicaţiilor locale. A sprijinit învăţămîntul practic, economic şi comercial, fapt pentru care dr. Angelescu, ministrul Instrucţiunii, i-a exprimat recunoştinţă şi mulţumiri publice. A elaborat şi susţinut numeroase expuneri şi conferinţe pe teme istorice, economice, sociale în cadrul Academiei populare din Constanţa, fiind considerat ca un foarte bun conferenţiar.In călătoriile făcute în străinătate a vizitat instituţii culturale, întreprinderi economice şi alte obiective de interes turistic. A putut constata că aportul României la obţinerea victoriei Antantei era cunoscut şi apreciat, că poporul român se bucură de simpatia şi prietenia altor popoare.
Astfel, în timpul unei vizite făcute la Cetatea Vaticanului din Roma de către un grup de aproape 500 de turişti români din toate judeţele ţării, în aprilie 1933, din care făcea parte şi maiorul Ştefan S. Nicolae, în mod cu totul excepţional — era a doua zi de Paşti, cînd la catolici se sărbătorea „Anul sfîmt”, sărbătoare ce se ţine o dată la 25 de ani — papa Plus al Xl-lea (Achile Rotti) care a condus statul papal între anii 1922 — 1939 fiind informat de prezenţa unui număr aşa de mare de români, deşi era foarte ocupat şi trecînd peste prevederi.e protocolare, totuşi a decis să-i primească în marea sală din catedrala „Sfîntul Petru şi Pavel”,
Turiştii români au rămas surprinşi cînd secretarul papal i-a anunţat în româneşte că şeful bisericii catolice doreşte să-i vadă şi să le vorbească. Se cretarul era monseniorul luga, originar din Sibiu.
Surpriza a fost şi mai mare atunci cînd papa Pius al Xl-lea, intrînd pe o uşă imensă şi venind în faţa unui tron de aur, după ce a făcut semn participanţilor să nu ingenunche ci să rămînă în picioare, a început să vorbească într-o corectă limbă română,
cu accent transilvănean, spunînd:
»In calitate de vicar al lui Hristos salut în voi legionarii lui Traian, colonizaţi la gurile Dunării, unde aţi dus, apărat şi răspîndit civilizaţia romană şi implor pronia cerească să reverse asupra voastră şi asupra celor scumpi vouă pe care îi aveţi în minte, tot binele ceresc. Vă felicit că prin eforturi uriaşe şi sacrificii de sînge alţi izbutit să întregiţi” neamul românesc, sentinelă vitează a civilizaţiei europene la gurile Dunării. In calitate de prelat doresc să dăinuiască veşnic naţiunea română în Orientul european”. Precizăm că Pius al Xl-lea a învăţat româneşte în timpul vizitelor pe care le făcea la românii din Transilvania, avînd funcţia de cardinal la Viena. De atunci a rămas un prieten al românilor. }n anul 1935, maiorul Ştefan S. Nicolae a fost trimis oficial din partea ţării noastre, împreună cu alţi doi delegaţi, ia un congres internaţional economic ce s-a ţinut la Paris. Au participat reprezentanţi din 58 de state de pe toate continentele. In onoarea congresiştilor, preşedintele Franţei, Albert Lebrun, preşedinte al republicii între anii 1932 — 1940 a oferit o recepţie şi o masă la Pala tul Élysée. Atît la sosire, cît şi la plecare, preşedin tele Franţei l-a luat de braţ şi l-a condus pe maiorul Ştefan, cu care s-a întreţinut cordial minute în şir. Lebrun a evidenţiţat prietenia dintre Franţa şi România, a lăudat eroismul armatei române şi a recunoscut contribuţia ţării noastre la obţinerea vic toriei aliaţilor. A felicitat călduros pe maiorul Ştefan pentru bravura de care a dat dovadă în luptele
din Dobrogea. Personal l-a prezentat soţiei sale. A fost delegatul care s-a bucurat de cea mai mare atenţia din partea şefului statului francez. In încheiere i-a declarat reprezentantului român că Franţa va fi întotdeauna alături de România şi se pronunţă fern împotriva revizionismului şi fascismului. Astăzi, în satul natal, maiorul pensionar Ştefan S. Nicolae îşi continuă activitatea de informare în domeniul istoriei şi numismaticii, împletind bogatul bagaj de amintiri cu noutăţile caracteristice vremurilor.
Material scris de Prof. Paul I. DICU in anul 1977.

 

Racla cu moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia de la Curtea de Argeș, Ocrotitoarea Spirituală a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a sosit la Costești, după 90 de ani, prima oară de la groaznicul incendiu din 18 aprilie 1930.

Miercuri 22 aprilie, Racla cu moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia de la Curtea de Argeș, Ocrotitoarea Spirituală a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a sosit la Costești, după 90 de ani, prima oară de la groaznicul incendiu din 18 aprilie 1930.
Procesiunea religioasă pentru a invoca mijlocirea lui Dumnezeu, astfel ca Județul Argeș și România, să fie izbăvite de epidemia de Coronavirus Covid – 19, însoțită de Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, alături de Starețul Mănăstirii Curtea de Argeș, Caliopie, a trecut prin centrul orașului în drum spre Spitalul Orăşenesc “Regele Carol I” Costeşti , continuându-și drumul spre bisericile de pe raza orașului Costești.
În semn de recunoștință pentru grija purtată, Primarul Orașului Costești, ing. Ion BAICEA, a mulțumit Înaltpreasfințitului Calinic în numele orașului Costești.

O familie defavorizată din comuna Buzoești, sat Șerboieni, solicită ajutor financiar pentru a-şi reconstrui casa distrusă de un incendiu.

Gest de suflet pentru refacerea unei locuințe mistuită de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit, aproape de ora 2 a nopții, din data de 7 martie 2020. În casă se aflau patru persoane care au reușit să fugă la timp, după ce au fost anunțate de către un vecin care a observat flăcările, dar n-au mai putut salva mare lucru din bunuri.


Sursă Video : Youtubehttps://youtu.be/7FtyOYrt654

În final incendiul a fost localizat și stins de către pompieri, în urma incendiului nu au au existat așadar victime, însă casa s-a făcut în mare parte scrum. Casa nu erau asigurată, familia formată din soții Roșoga Damian și Elena și cei doi copii minori a rămas fără un adăpost deasupra capului. Cu lacrimi în ochi , vizibil traumatizați cei doi soți vă solicită ajutorul pentru refacerea casei.

Ajutorul financiar pentru reconstrucția casei va fi acordat în Lei, în contul IBAN RO21RZBR0000060020971609 deschis la RAIFFEISEN BANK SUCURSALA COSTEȘTI, pe numele de ALBU MARIAN, specificând «ajutor incendiu». Alternativ, doritorii, apropiații familiei, colegii,etc., pot dona și direct familiei greu încercate, stabilind o comunicare cu aceștia la numărul de telefon 0736960157.

Read More

Proiectului Național de studiu al folclorului coregrafic românesc „Mlădițe românești” Ediția a IV-a , 6-9 noiembrie 2019 – Întorsura Buzăului, Covasna

Ansamblul Folcloric „Mugurelul” Costești, Argeș a participat în perioada 6-9 noiembrie 2019, la PROIECTUL NAȚIONAL DE STUDIU AL FOLCLORULUI COREGRAFIC ROMÂNESC „MLĂDIȚE ROMÂNEȘTI” ediția a IV-a , eveniment desfășurat la Întorsura Buzăului, județul Covasna.
Coordonat de doamna Rodica Boieru, spectacolul a fost pus în scenă cu ocazia participării la cea de-a XIV-a ediție a Festivalul Național de Folclor „Mlădițe românești”, organizat de Clubul Copiilor Întorsura Buzăului, județul Covasna în colaborare cu Palatul Copiilor Sfântul Gheorghe și I.S.J. Covasna.


Proiect finanțat de Ministerul Educației Naționale cu participarea:

Ansamblul Folcloric „Mugurașul” – Palatul Copiilor Brăila, profesor-coregraf Marius Sandrino EPURE
Ansamblul Folcloric „Hora Timișului” – Palatul Copiilor Timișoara, profesor-coregraf Cristian CHIRA
Ansamblul de Dansuri „Balada” - Colegiul Tehnic Buzău profesor-coregraf Carmenuța-Gabriela TĂNASE
Ansamblul de Dansuri „Balada” – Colegiul Tehnic Buzău, profesor-coregraf Carmenuța-Gabriela TĂNASE
Ansamblul Folcloric „Codrulețul” – Clubul Copiilor Găești, Dâmbovița, profesor-coregraf Marian GRIGORE
Ansamblul Folcloric „Rujița” – Asociația Ramidava XXI, Rupea, Brașov, profesori-coregrafi Ana și Cosmin HRISTEA
Ansamblul Folcloric „Mugurelul” – Casa de Cultură Costești, Argeș, profesor-coregraf Constantin-Cristi CĂLIN
Ansamblul Folcloric „Brâulețul” – Clubul Copiilor Dorohoi, Botoșani, profesor-coregraf Constantin DICU
Ansamblul Folcloric „Mlădițe românești” – Clubul Copiilor Întorsura Buzăului, Covasna,  profesor-coregraf Rodica BOIERU
Ansamblul Folcloric „Rapsodia Prahovei” – Palatul Copiilor Ploiești,  profesor-coregraf Sorin PETRE
Ansamblul Folcloric „Zărandul” – Palatul Copiilor Arad, profesor-coregraf Vasi PERI

Mulțumim pentru găzduirea și sprijinul acordat în derularea spectacolului final,
Primăriei și Consiliului Local, comuna VAMA BUZĂULUI, județul Brașov
în mod special
domnului primar Tiberiu-Nicolae CHIRILAȘ,

și
doamnei Simona-Luminița HERMENEAN, CĂMINUL CULTURAL VAMA BUZĂULUI

Groaza din Vinerea Mare

Groaza din Vinerea Mare, articol publicat în
Realitatea ilustrată (sau Lucrurile așa cum le vedem cu ochii), 04, nr. 170, 1 mai 1930

Regina Maria depune flori la mormântul victimelor

Parastasul de la Costești (1930) – Blestemul din Vinerea Mare

Una dintre marile tragedii ale României interbelice a fost fără îndoială incendiul bisericii din Costești (Argeș) din anul 1930. Au murit atunci, în seara de Vinerea Mare, aproape toți copii satului. Săptămâni la rândul evenimentul a ținut prima pagină a ziarelor. Mărturiile erau cutremurătoare. Imaginile de la fața locului la fel. Mult prea dure pentru a-și găsi locul în presa de azi. Emoția românilor a fost atât de mare și pentru că la Costești mai avusese loc cu câtva timp înainte un alt eveniment: fusese furată salba de aur de la gâtul moaștelor Sfintei Paraschiva. Acest furt nu putea să nu fie pus în legătură cu tragedia care a urmat. Am găsit în revista “Realitatea Ilustrată” mărturia unui martor al celor două evenimente de la Costești, pe care îl las să vă povestească cele două întâmplări, așa cum le-a trăit:

BLESTEMUL

,,Pe podețul Teleormanului, a trecut procesiunea care aducea moaștele Sfintei Paraschiva la bisericuța noastră din Costești. Mulțimea șerpuia pe poteca îngustă, în frunte cu sicriul de aur și mătase în care se afla Sfânta făcătoare de minuni. Racla era adusă dintr’un alt sat: bisericuța noastră era tare săracă și nu avea moaște sfinte. Vecinii ne-au împrumutat pe Sfânta lor, pe care o așezarăm în bisericuța noastră de lemn, lângă altar. Preotul făcu rugăciuni și Sfânta minuni. Pentru prima oară în viața lui a călcat în biserică Ion Calpu, ca să vadă moaștele. Moaște bogate, cu salbă de aur pe gâtul format din vertebre usoare ca o coloană de arșice negre, cu inele în degetele subțiri ca de nuiele. A venit lume multă, din toate satele vecine, să vadă pe Sfânta Paraschiva. Au venit bolnavi, ca să se însănătoșească. Ghiță Clăeru, cel bolnav de șapte ani de gălbinare, cu capul mic și chilug ca o bilă galbenă de biliard, a plecat vindecat, roșu la față cum nu mai fusese de șapte ani. A venit Maria lui Dogaru cu fata cea mică, aceea care are boala copiilor și de atunci fata nu s’a mai svârcolit pe jos, în balele ei proprii. A venit Ionică invalidul, care a plecat înapoi acasă tot fără un picior, dar nici el nu spera să-i crească piciorul la loc; a plecat însă cu inima crescută de o răbdătoare nădejde, căci în ajun voia să se ducă la București să verse sânge de om, din cauza pensiei…Vedeți, domnule director, eu nu știu să scriu așa frumos, cum se scrie în gazeta d-voastră, dar vă scriu toate astea, ca să vadă lumea cum a fost de la început cu adevărat…
După cum vă spun, a fost atunci un adevărat pelerinaj la bisericuța noastră; au venit cu mic, cu mare, ca să sărute oasele prea sfintei făcătoare de minuni. Și preasfânta a făcut minuni. Baba Safta nu mai are de atunci gura strâmbă și Vasile, feciorul lui Moș Toader, s’a întors acasă ca în Scriptură: pierdut a fost și s’a aflat…
Și a venit sorocul când a trebuit să ducem moaștele în satul care ni le împrumutase. S’a făcut iară convoiul, cu moaștele și preoții în odăjdii și cu icoane în frunte. Dar nu știu cum și-a aruncat ochii părintele spre sicriul de aur, că deodată se făcu galben ca ceara lumânărilor și rosti:
– Ce nelegiuire!… Blestemat să fie tâlharul, până într’a suta spiță. Moaște să vă faceți!…
Procesiunea se opri. Părintele, cu brațele spre cer, invoca mânia Domnului.
– Ce s’a întâmplat, Sfinția ta? – îl întrebă Episcopul.
– Nelegiuiții au furat salba de aur de la gâtul Sfintei!
Scheletul sacru din raclă nu mai avea salba de aur pe vertebrele negre ale grumazului… ”.
TRAGEDIA DE LA COSTEȘTI
,,Mânia Domnului s’a deslănțuit mai târziu asupra noastră. Era, după cum știți, în Vinerea Paștilor. Bisericuța noastră n’avea mai mult de șase metri pe cinci. Bărbații întârziați, rămăseseră pe afară. În biserică se înghesuiau unul lângă altul, peste o sută de copii și femei. Ion Calpu a venit a doua oară în viața lui la biserică. Și-a ascuns în mâini capul fioros și suspina adânc. E și Clăeru și Maria lui Dogaru cu fata… Învățătorul, notarul… Ca la denie… O vălvătaie. Un murmur. O mulțime de obraji se umflă, ca să sufle în coroana care a luat foc. Coroana uscată mai tare se aprinde.
– Smulgeți-o jos!- strig.
E prea târziu. Păretele de lemn e în flăcări. Lemnul uscat pârâie, trosnește; copiii țipă, femeile urlă; învălmășeală. Femeile dinspre ușă se reped spre altar, ca să-și scape copii care cântau în cor. Copiii fug spre ușă. O mamă închide ușa, amenintându-ne că nu vom ieși, dacă nu-i scăpăm copiii. Bărbatii, furioși ca fiarele, se reped spre ea. Femeia cade lângă ușă. Tavanul de lemn e în flăcări. Oamenii dinspre altar au luat foc. Da, oamenii ard cu flacără, ca niște torțe vii. Valul de oameni aprinși se năpustește spre ușă. Ușa nu se deschide. Un morman de oameni striviți o acoperă.
Cei care vin din spate, amenințați de flăcările ce-i urmăresc repezi, se cațără pe mormanul de trupuri vii, de la ușă. Curentul de oameni înebuniți, mă înalță… Mă înalță deasupra trupurilor care au baricadat ușa. Singurul meu gând, e să stau în picioare, păstrându-mi echilibrul, pe mormanul omenesc ce colcăie sub mine, morman care a întrecut acum pragul de sus al ușii. Ușa, îngustă ca o fereastră, nu se mai vede. Din spatele meu, un țăran îmi urlă în ureche:
– Loc !… Fă-mi loc, că te ucid!…
Sunt primul obstacol din fața sa. Și simt răsuflarea fierbinte în ceafă. Un fum gros, amestecat cu praf și scântei, ne orbește, ne sufocă. Tăranul din spatele meu mă lovește eu pumnii în ceafă. Un altul, de sub mine, m’a mușcat, ca un câine turbat, de picior. În panica aceea destrăbălata, omul devenise sălbatic. Ion Calpu își făcea loc prin mormanul de oameni striviți, dând cu cuțitul în mulțimea vie, care ardea cu flacără, în intreaga biserică. Zece minute a durat drama: turlele bisericii s’au prăbușit cu sgomot peste noi; înmormântați sub lemnele ce ardeau, am fost lapidați, cu bucățile zidurilor ce se prăvăleau.
Cruntă pedeapsă a lui Dumnezeu…
A urmat o clipă de liniștire a zgomotului. Auzirăm o voce:
– Și s’a prăbușit, rupându-se în două, catapeteasma…
Cineva anticipa în delirul său, evenimentele biblice din noaptea Învierii. Cei de afară deteră buzna pe mormanul de cenușe, în care eram îngropați. (…). Cum am scăpat, nu știu. La spital, unde m’am trezit, mai toți răniții aveam mușcături făcute de semenii noștri înebuniți…”
Bilanțul tragediei din noaptea de Vinerea Mare de la Costești a fost unul cutremurător. Mărturiile publicate în presa vremii despre mamele care își căutau copii în mormanele de cenușa erau cutremurătoare. La nivelul întregii țări emoția colectivă a fost pe măsura tragediei. La Costești au ajuns în zilele imediat următoare incendiului ajutoare din toata țara. La fața locului au venit reprezentanți ai regenței și ai guvernului. Copiii au fost înmormântați în ziua de Paște, în prezența Reginei Maria. Ziaristul “Realității Ilustrate” consemna:
,, – Pedeapsa Cerului!… șoptesc credincioșii. Prea a venit fulgerătoare și prea a nimicit totul… Pedeapsa Domnului …”
Ziua de 18 aprilie a fost decretată zi de doliu național – victimele acestei drame fiind pomenite în fiecare an până la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial. În perioada 1932-1934 la Costești a fost construită o biserică nouă, dar locul în care a fost vechea biserică a fost împrejmuit și acolo a fost construit un monument pentru pomenirea celor morți. După incendiu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în fiecare luni de după Paşti să se facă pomenirea celor arşi în biserica din Costeşti. Pomenire care se face până zilele noastre. De 85 de ani, în fiecare an, victimele incendiului din anul 1930 sunt pomenite la slujba de Înviere și femeile din Costești împart colaci, ouă roșii și colivă în memoria lor. O baladă a locului pomenește și ea tragedia:
,,A ars biserica, cu toata lumea’n ea,
Tocma’n zi de Sărbătoare,
Chiar în Vinerea cea Mare “.
Sursă text : ,,Groaza din Vinerea Mare” – textul mărturiei supraviețuitorului ,,D.C.” fiind aranjat de reporterul Radu Vornea al revistei ,,Realitatea Ilustrată” și publicat în numărul din 1 mai 1930.
Sursă clip video © Arhiva Națională de Filme.

https://costesti-ag.ro/wp-content/uploads/2019/04/Groaza-din-vinerea-mare.pdf

Festivalul Național de Folclor „ DUMITRU TUDOR-REFU” ediția a X-a, Costești 11-12 august 2018

Festivalul Național de Folclor “Dumitru Tudor-Refu” ediția a X-a , 11-12 august 2018, Costești, Argeș

Tineri dansatori din întreaga țară au participat și în acest an, la Costești, la Festivalul Național de Folclor „Dumitru Tudor-Refu” 11-12 august 2018. Evenimentul a avut loc, sâmbătă și duminică, pe scena amplasată în Parcul Central, pe platoul din fața Primăriei Orașului Costești, iar regalul de jocuri și dansuri populare a fost întregit de recitalul susținut de „Haiducii din Costești”, invitații speciali din Costești, Ialoveni, Republica Moldova.

Festivalul Național de Folclor “Dumitru Tudor-Refu”, 11-12 august 2018, Costești, Argeș, ajuns la cea de-a X-a ediție, a atras și în acest an un număr mare de participanți, ansambluri și formații de călușari, căiuți și călușeri din județele: BOTOȘANI, TULCEA, ARAD, SIBIU, VÂLCEA, OLT, TELEORMAN, DÂMBOVIȚA, ARGEȘ și din COSTEȘTI – REPUBLICA MOLDOVA

Festivalul Național de Folclor „Dumitru Tudor-Refu” a fost organizat de Primăria Orașului Costești în colaborare cu Consiliul Local Costești, Casa de Cultură Costești și Clubul Copiilor Costești . Evenimentul este dedicat memoriei primului vătaf din Costești, “Dumitru Tudor-Refu” care acum aproape 100 de ani a inițiat pentru prima oară călușul în cartierul Zorile, Costești, iar conform tradiției festivalului, nu au lipsit jocurile și dansurile călușărești.

FOTO-VIDEO: Cristian Vlădescu







100 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA 27 MARTIE 1918 – 27 MARTIE 2018

Marți, 27 martie 2018, se împlinesc 100 de ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu Patria mamă, România.

 

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii
Republicii Democrate Moldoveneşti cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918

   În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

Președintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ
Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa
Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan

Actul Unirii cu Basarabia Votat de Sfatul Ţării la 27 martie St. V. 1918

 

Conţinutul Actului Unirii 

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Această unire se face pe următoarele baze:

  1. Sfatul Ţarii actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.
  2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
  3. Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.
  4. Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.
  5. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.
  6. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
  7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.
  8. Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
  9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.
  10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
  11. Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.

Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntîrziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi garanţiilor de mai sus.

Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna.

Preşedintele Sfatului Ţării,   I. Inculeţ

Secretarul Sfatului Ţării,   I. Buzdugan

Membrii Sfatului ţării care au votat Unirea 

Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

Cei care au votat pentru Unire, pe 9 aprilie 1918 (27 martie stil vechi) (după nume, vîrstă, profesie, grup etnic, judeţ):

  1. Nicolae Alexandri, 60, ziarist, Hotin/Chişinău
  2. Elena Alistar-Romanescu, 42, medic, Cetatea Albă/Chişinău
  3. Alexandru Baltaga, 55, preot, Orhei
  4. Constantin Bivol, 33, ţăran, Chişinău
  5. Teodor Bîrcă, 24, învăţător, Chişinău
  6. Teodosie Bîrcă, 23, ţăran, Soroca
  7. Vladimir Bodescu, 50, avocat, Chişinău
  8. Vladimir Bogos, 24, student, Chişinău
  9. Nicolae Bosie-Codreanu, 32, inginer, Hotin
  10. Ştefan Botnarciuc, 43, ţăran, ucrainian, Bălţi
  11. Ignatie Budişteanu, 30, ţăran, Bălţi
  12. Ilarion Buiuc, 27, ţăran, Orhei
  13. Gheorghe Buruiană, 33, cooperatist, Chişinău
  14. Ion Buzdugan, 30, învăţător, Orhei/Bălţi
  15. Anton Caraiman, 38, ţăran, Orhei
  16. Grigore Cazacliu, 26, student, Soroca
  17. Ion Cazacliu, 48, funcţionar public, Soroca
  18. Vladimir Cazacliu, 29, student, Soroca
  19. Dimitrie Cărăuş, 25, student, Soroca
  20. Vasile Cerescu (Ciorăscu), 31, ţăran, Chişinău
  21. Nicolae Cernăuţeanu, 26, soldat, Hotin
  22. Nicolae Cernov, rus, Tighina
  23. Afanasie Chiriac, 27, ţăran, Dubăsari/Tighina
  24. Vladimir Chiorescu, 30, cooperatist, Chişinău
  25. Vasile Cijevschi, 37, ofiţer de armată, Tighina
  26. Nicolae Ciornei, 25, ţăran, Cahul
  27. Pavel Cocîrlă, 24, artizan, Orhei
  28. Ion Codreanu, 39, ţăran, Soroca
  29. Ion Costin, 35, avocat, Chişinău
  30. Ion Creangă, 24, învăţător, Dubăsari/Tighina
  31. Anton Crihan, 25, student, Bălţi
  32. Dumitru Dragomir, 28, ţăran, Cetatea Albă
  33. Dumitru Dron, 25, student, Orhei/Bălţi
  34. Felix Dutkiewicz, polonez, Lublin / Chişinău
  35. Boris Epure, 36, funcţionar public, Chişinău/Bălţi
  36. Pantelimon Erhan, 34, profesor, Tighina
  37. Vasile Gafencu, 30, ţăran, Bălţi
  38. Simion Galeţchi, Soroca
  39. Andrei Găină, 33, ţăran, Orhei
  40. Vasile Ghenzul, 35, funcţionar public, Chişinău
  41. Alexandru Groapă, 38, funcţionar public, Bălţi
  42. Nicolae Grosu, 27, student, Chişinău
  43. Pantelimon Halippa, 34, ziarist, Soroca
  44. Teodor Herţa, Orhei
  45. Ion Ignatiuc, 25, ţăran, Bălţi/Chişinău
  46. Ion Inculeţ, 35, profesor, Chişinău
  47. Teofil Ioncu, 32, funcţionar public, Orhei
  48. Vasile Lascu, 60, ziarist, Chişinău
  49. Mihail Maculeţchi, 56, ţăran, Orhei
  50. Dimitru Marchitan, 32, ţăran, Bălţi
  51. Gheorghe Mare, 36, profesor, Cahul/Cetatea Albă
  52. Nicolae Mămăligă, 38, ţăran, Chişinău
  53. Vasile Mîndrescu, 29, ţăran, Orhei
  54. Dumitru Mîrza, 23, profesor, Hotin
  55. Mihail Minciună, 32, ţăran, Orhei
  56. Alexandru Moraru, 37, ţăran, Hotin
  57. Anatolie Moraru, 23, ţăran, Hotin
  58. Zamfir Munteanu, Ismail
  59. Gheorghe Năstase, 22, învăţător, Soroca
  60. Teodor Neaga, 37, profesor, Chişinău
  61. Constantin Osoianu, 32, ţăran, Bălţi
  62. Efimie Palii, 37, ţăran, Soroca
  63. Ion Pascăluţă, 25, soldat, Bălţi
  64. Gherman Pîntea, 24, învăţător, Bălţi
  65. Ion Pelivan, 40, avocat, Chişinău/Bălţi
  66. Petru Picior-Mare, 30, funcţionar public, Bălţi
  67. Chiril Sberea, 27, inspector, Cahul
  68. Andrei Scobioală, 32, profesor, Bălţi
  69. Nicolae Secară, 24, profesor, Soroca/Chişinău
  70. Timofei Silistaru, 23, ofiţer de armată, Ismail/Tighina
  71. Elefterie Sinicliu, 22, ţăran, Orhei
  72. Nicolae Soltuz, 60, ţăran, Soroca
  73. Chiril Spinei, 34, ţăran, Soroca
  74. Gheorghe Stavrii, 35, ţăran, Cahul
  75. Constantin Stere, 54, profesor, Soroca
  76. Iacov Sucevan, Chişinău
  77. Nicolae Suruceanu, 28, ofiţer de armată, Chişinău
  78. Teodor Suruceanu, 52, ţăran, Chişinău
  79. Gheorghe Tudor, 33, învăţător, Bălţi
  80. Ion Tudose, 33, ţăran, Orhei/Bălţi
  81. Grigore Turcuman, 26, ţăran, Soroca
  82. Vasile Ţanţu, 35, profesor şcolar, Chişinău
  83. Leonida Ţurcan, 23, funcţionar public, Soroca/Chişinău
  84. Teodor Uncu, 34, funcţionar public, Orhei
  85. Ion Valuţă, 24, student, Bălţi
  86. Vitalie Zubac, 23, ofiţer, Ismail

Voturi împotriva Unirii:

  1. Ştefan Balmez, 35, funcţionar public, bulgar, Chişinău
  2. Arcadie Osmolovschi, ucrainian
  3. Mihail Starenki, ucrainian

Abţineri de la vot:

  1. Philipp Almendingher, 50, ţăran, german, Cetatea Albă
  2. Zaharia Bocşan, 49, ţăran, Bălţi
  3. Gheorghe Brinici, 30, ţăran, ucrainian, Bălţi
  4. Gavril Buciuşcan, 29, învăţător, Orhei
  5. Nichita Budnicenco (Vilnicenco), 36, ţăran, ucrainian, Bălţi
  6. Vasile Covali, ucrainian
  7. Alexei Culeva, 43, ţăran, probabil bulgar, Ismail
  8. Petre Culcev, 47, ţăran, bulgar
  9. Vasile Curdinovschi, 46, profesor, Poltava
  10. Dragomir Diaconovici
  11. Serghei Donico-Iordăchescu, Chişinău
  12. Ion Dumitraşcu, 28, ţăran, Orhei
  13. Ion Harbuz, 31, funcţionar public, Chişinău
  14. Alexandru Greculoff, rus
  15. Isac Gherman, 60, avocat, evreu, Chişinău
  16. Andrei Krupenski, ucrainian, Chişinău
  17. Constantin Iurcu, 34, ţăran, Hotin
  18. Eugen Kenigschatz, 58, avocat, evreu, Chişinău;
  19. Teodor Kiriloff, 37, avocat, bulgar, Ismail
  20. Ivan Krivorukoff, 42, muncitor, rus, Tighina
  21. Samuel Lichtmann, 60, funcţionar public, evreu
  22. Alexander von Loesch, german
  23. Vladimir Lineff, 39, profesor, rus
  24. Petre Maniţchi, 35, învăţător, rus
  25. Dimitru Maldor, bulgar
  26. Cristo Misircoff, 43, profesor, bulgar, Ismail
  27. Teodor Moldovan
  28. Iacob Nagorneac, 39, ţăran, ucrainian, Hotin
  29. Teodor Nichitiuc, 35, inspector, ucrainian, Cahul
  30. Petre Poliatenciuk, 36, funcţionar public, ucrainian, Podolia
  31. Gheorghe Ponomareff, probabil rus
  32. Ion Popa, 28, ţăran, Bălţi
  33. Mihail Savenco, ucrainian
  34. Moise Slutski, 62, doctor, evreu, Chişinău
  35. Vladimir Ţîganco, 31, inginer, rus
  36. Eftimie Vizitiu, 37, ţăran, Soroca

Absenţi de la sesiune:

  1. Bajbeuk-Melicoff, 45, inspector, Armenian, Orhei
  2. Ion Ceornega, 40, ţăran, Ismail
  3. Teodor Corobcean, 37, cooperatist, Soroca
  4. Ioan Herţa, 34, ţăran, Chişinău
  5. Gutman Landau, 40, funcţionar public, evreu
  6. Anton Novacoff, bulgar
  7. Anton Rugină
  8. Kalistrat Savciuc, ucrainian
  9. Gheorghe Sîrbu
  10. Teodor Stanevici, 51, judecător, rus, Chişinău
  11. Mendel Steinberg, evreu
  12. Gheorghe Tcepciu
  13. Alexandru Ţurcan, 32, ţăran, Soroca

Bibliografie (surse): “Sfatul Ţării”, 30 martie 1918, nr.4, pag.2

94 de ani de la “Incendiul din Vinerea Mare”, cea mai mare tragedie din istoria Orașului Costești.

94 de ani de la “Incendiul din Vinerea Mare”, cea mai mare tragedie din istoria Orașului Costești.

La 18 aprilie 1930, bisericuța din lemn din Costești, județul Argeș, a ars din temelii în timpul slujbei de Denie. 116 copii au pierit în flăcări. În Vinerea Mare de dinainte de Paște, o scânteie a aprins iadul în Costești. Aproape toți copiii satului au ars de vii, înghesuiți fără scăpare în micuța biserică din lemn, de doar 24 de metri pătrați.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în fiecare luni după Paști să se facă pomenire a celor arși în biserica din Costești. Acolo s-a ridicat imediat o capelă, iar în 2003 s-a construit o biserică mică din piatră. Poartă, deloc întâmplător, hramul „Învierea” şi Sfânta Filofteia. Pe un monument de piatră sunt trecute numele celor 116 morți în Vinerea Mare a anului 1930. Un gărduleț împrejmuiește monumentul aflat exact pe locul unde a fost biserica arsă.

Era Vinerea Mare atunci, 18 aprilie, iar preotul Dumitru Vişinescu şi mulţimea de enoriaşi se pregăteau pentru slujba de Denie, cuvenită fiecărei seri a săptămânii de dinaintea Paştelui. Biserica din Costeşti, minusculă, avea pe-atunci o vârstă ce depăşea două veacuri. Lemnul era putrezit, bârnele erau şubrezite, fiecare pas chinuia periculos podeaua. La fel ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, n-avea uşă, ci doar o deschizătură joasă, lată de 60 de centimetri, cât să treacă un singur om, cu capul plecat. Ferestrele erau înguste şi ferecate cu gratii de metal. Părintele Dumitru ceruse de cu-n an în urmă aprobare Patriarhiei să-şi ţină slujbele în cealaltă biserică a satului, cea de piatră, mai solidă, mai încăpătoare. Nu s-a primit încuviinţare, căci biserica cea de piatră abia se clădea, era la „roşu” şi, mai ales, nu era încă sfinţită.
Pe la opt seara, în curtea bisericii s-a iscat o mică gâlceavă. Sătenii încercau să-l convingă pe preot să ţină slujba afară. Ei erau aproape 200 de oameni, biserica era foarte mică. Până la urmă, s-au împăcat astfel: în biserică aveau să stea numai copiii – 116 elevi de şcoală primară şi elevi de liceu, cel mai mic, o fetiţă de numai opt ani – iar părinţii şi bunicii să stea afară. Era aproape de opt şi jumătate când s-a declanşat iadul în Costeşti. Virgil Ionescu îşi aminteşte limpede totul. „Slujba începuse de câteva minute. Dascălul a aprins o lumânare şi a aşezat-o în sfeşnic. Flacăra, la început plăpândă, a crescut şi a aprins o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului. Focul a fost stins iute de dascăl, strivit în bătăi din palme, stârnind zeci de scântei. Una singură s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi. În câteva clipe, podul era în flăcări, iar, înăuntru, copiii nu bănuiau nimic”. A fost întâi fumul gros, care i-a învăluit, otrăvindu-i, moleşindu-le picioarele. Erau aşa de mulţi înăuntru că n-aveau loc nici să cadă. A urmat panica, o panică îngrozitoare, care i-a ucis pe toţi într-o biserică fără uşă, în flăcări fumul, ieşind în rotocoale din pod, a fost văzut de-afară de părinţi.
Tragedia din Costeşti a făcut înconjurul lumii. Au venit ajutoare din toată ţara, din toată Europa, din Statele Unite ale Americii. Regina Maria şi principele Mihai au venit la înmormântarea celor dispăruţi.
Data de 18 aprilie 1930 a fost una de mare încercare pentru bisericuța de lemn din Costești, Argeș, aceasta arzând complet chiar în Vinerea Mare a Sfintelor Paști, și, odată cu ea, mulți copii ai satului, aflați la slujbă. După incendiu, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa patriarhului Miron Cristea, a demarat o colectă publică națională, susținută de ziarul „Universul”, condus la acea dată de Stelian Popescu și Guvernul României, prin Ministerul de Interne. Pe lângă materialele de construcție, a mai fost strânsă și suma de 10 milioane de lei, bani cu ajutorul cărora s-au ridicat, la 2 km de locul incendiului, noua biserică, casa parohială și paraclisul din cimitir. La scurt timp, după ce tragedia fusese prezentată de unele dintre cele mai mari ziare ale lumii, încep să sosească la Costești materiale de construcții pentru o noua biserică.

Catedrala „Sfântul Prooroc Ilie” – Costești, Argeș


“Focul”, film decernat cu Marele Premiu la Festivalul-Concurs al filmului cu tematică religioasă “Lumină din lumină”, realizat de Ana Maria Dulica.