1 iunie Ziua Copilului și a orașului Costești




Anul 2018 este pentru costeșteni unul cu totul special. Nu numai că, la fel ca tot românul, vom sărbători Centenarul Marii Uniri, dar vom celebra şi 50 de ani de când localitatea a fost declarată oraş.

Parcul orașului Costești

Dacă este să răsfoim puţin filele istoriei administraţiei publice locale, vom afla că, Costeștiul a devenit oraş la data de 1 iunie 1968 prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1141/1968, odată cu reorganizarea administrativ-teritorială a Republicii de la acea vreme. Noul statut i-a adus o perioadă de dezvoltare accelerată, una la care costeștenii se gândesc şi acum cu destulă nostalgie.

„Devenind oraş, foarte multe lucruri s-au schimbat. Populaţia din zonele rurale a început să vină aici, atrasă de faptul că găseau uşor de muncă. La apogeu, în anii ’80, orașul Costești avea cam 13.000 de locuitori; toată zona urbană, cu blocuri, a fost construită în acea perioadă. În plan economic, multe făbricuţe au prins rădăcini aici. Aveam fabrică de scule, dispozitive și verificatoare auto, fabrică de prelucrare a laptelui, pielărie, fabrica de pâine, fabrica de conserve legume și fructe, serele, ateliere pentru piese de schimb, o autobază mare. Asta pentru a nu mai pune la socoteală baza de colectare a cerealelor, fermele zootehnice şi, desigur, I.A.S.-ul și Avicola Costești.

Din păcate, după Revoluţie, multe dintre aceste unităţi fie au dispărut, fie şi-au redus foarte mult activitatea. După ’95 mai ales, tinerii au început să plece „afară”, populaţia a scăzut foarte mult, iar după datele recensământului din 2012, am rămas cam 10375, deşi aceste date sunt relative.

Program de sărbătoare

 Triplul eveniment, Ziua Copilului, Semicentenarul şi Zilele Oraşului Costești va fi marcat  printr-o serie de manifestări, în perioada 1-3 iunie.
Astfel, pe 1 iunie, Ziua Copilului, vor fi o serie de activităţi pentru cei mici: desene pe asfalt, crosul copiilor și un moment artistic susținut de copiii orașului. Spre seară, cei mari vor avea și ei partea lor, cu un spectacol la care vor participa artiști consacrați . Ziua se va încheia cu un spectacol pirotehnic, Focul de artificii este programat la ora 00:00.
În zilele de 2 și 3 iunie, se va desfășura Festivalul Național de Muzică și Dans „FLOARE DE CASTAN” , aflat la a XIII-a ediție.

PROGRAMUL COMPLET AL MANIFESTĂRILOR

1 iunie 2018

– ora 14:00 – Desene pe asfalt ( Parcul Central al orașului )
– ora 15:00 – Cupa „1 IUNIE” – Crosul Copiilor (strada Pieții)
– ora 16:00 – „ZÂMBETUL COPILĂRIEI” – spectacol oferit de copii orașului Costești ( Parcul Central al orașului )
– 19:30 – „LA MULȚI ANI, COSTEȘTI!” – spectacol oferit de artiști consacrați ( Parcul Central al orașului )
– 23:50 FOC DE ARTIFICII – spectacol pirotehnic ( Parcul Central al orașului )

2 iunie 2018

– orele 14:30 – 23:00 – Festivalul Național de Muzică și Dans „FLOARE DE CASTAN”

3 iunie 2018

– orele 14:30 – 23:00 – Festivalul Național de Muzică și Dans „FLOARE DE CASTAN”

La mulți ani, Costești!

“Invit toți argeșenii la acest spectacol pentru a sărbători împreună 50 de ani de existență a orașului Costești”, a declarat primarul Ion Baicea.